Jurnalul.ro Ştiri Social Buzău: Barajul de la Izvorul Mocearu a fost decolmatat

Buzău: Barajul de la Izvorul Mocearu a fost decolmatat

Acţiunea de decolmatare a barajului de la Izvorul Mocearu a fost finalizată duminică seara, fiind astfel asigurată alimentarea cu apă potabilă a celor peste 1.700 de locuitori ai comunei Chiliile, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Buzău, Georgiana Nazîru.

 

Potrivit sursei citate, barajul a fost colmatat vineri seara de o viitură puternică apărută pe râul Sărăţel.

Georgiana Nazîru a precizat că, timp de peste 24 de ore, au fost evacuaţi manual peste 500 de metri cubi de aluviuni.

"S-a muncit peste 24 de ore, fiind un efort comun al jandarmilor, militarilor, pompierilor şi localnicilor. Au mai rămas de rezolvat aspecte de ordin tehnic, cel mai probabil pe parcursul nopţii sau al zilei de mâine se va realiza distribuţia apei către gospodării", a mai spus sursa citată. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri