Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie BVB a pierdut 2,56 miliarde de lei din capitalizare. Tranzacțiile cu acțiuni au crescut

BVB a pierdut 2,56 miliarde de lei din capitalizare. Tranzacțiile cu acțiuni au crescut

BVB a pierdut 2,56 miliarde de lei din capitalizare în această săptămână, ceea ce reprezintă 1,2%. Valoarea tranzacțiilor a crescut cu 2,74% față de perioada precedentă.

Capitalizarea bursieră a scăzut la 209,061 miliarde de lei între 21 - 25 martie 2022, de la 211,623 miliarde de lei în săptămâna 14-18 martie.

Tranzacţiile cu acţiuni au fost în valoare de 334,257 milioane de lei.

Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost joi, 24 martie, când s-a înregistrat un rulaj de 96,330 milioane de lei. Cea mai slabă zi a fost marţi, 22 martie, cu 54,709 milioane de lei.

Indicele principal BET a închis săptămâna la 12.412,43 puncte.

Acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai lichide titluri, cu tranzacţii de 64,081 milioane de lei şi o scădere de preţ cu 5,52%. Urmează Fondul Proprietatea, cu schimburi de 56,946 milioane lei, și BRD, cu tranzacţii de 39,667 milioane de lei.

Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost la acţiunile COS Târgovişte 96,23%, Turbomecanica 19,69% şi Carbochim 13,73%.

Scăderi importante au fost la acţiunile UCM Reşiţa, cu un declin de 12,93%, urmate de Condmag -12,50% şi Aerostar -11,05%. 

Subiecte în articol: bvb
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri