Autoritățile au anunțat că șase persoane sunt încă dispărute și că eforturile de salvare sunt în curs de desfășurare.
Într-o scurtă declarație prin care a anunțat descoperirea cadavrelor, departamentul de pompieri a anunțat că „având în vedere dificultățile de intervenție, extragerea (cadavrelor de la fața locului) va dura".
O sală de sport și două școli au fost deschise pentru a-i găzdui pe cei care au fost nevoiți să își părăsească locuințele.
Explozia a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Cauza exploziei nu a fost încă stabilită, dar anchetatorii analizează posibilitatea unei scurgeri de gaz.
Cinci persoane din clădirile învecinate au suferit răni ușoare în urma exploziei, iar aproximativ 200 de persoane au trebuit să fie evacuate din casele lor. Două blocuri din apropiere s-au prăbușit parțial câteva ore mai târziu, fără a provoca alte răniți.
Aproximativ 100 de pompieri au intervenit la fața locului pentru a stinge un incendiu pe tot parcursul zilei de duminică. Focul a îngreunat a îngreunat acțiunile de căutare a victimelor.
(sursa: Mediafax)