Fermierii spun că, în multe cazuri, nu mai merită nici măcar să culeagă recoltele de pe câmp.
Canicula pune agricultura la pământ
Pepenii, „copți” pe câmp
În județul Arad, canicula din ultimele zile a distrus peste jumătate din culturile de pepeni. Chiar și culturile irigate au cedat în fața temperaturilor extreme, iar fructele s-au degradat înainte de a ajunge la consumatori.
„Săptămâna aceasta a pus capac la tot. Trebuie să tocăm tot ce a rămas pe câmp, să scoatem furtunele și să eliberăm terenul. Vorbim de o cultură de lubeniță calamitată, deși a fost irigată”, spune producătorul Ionale Jigău, pentu observatornews.ro.
În timpul zilei, temperatura la nivelul solului ajunge la 70 de grade Celsius, iar fructele se deteriorează în doar câteva ore.
Roșii, ardei și castraveți, compromiși de secetă
Situația este similară și în județul Dolj, unde agricultorii spun că au pierdut între 50 și 60% din culturi. Costurile cu irigațiile și combustibilul au explodat, și nici acestea nu mai reușesc să salveze plantele.
„Așa arată cultura, compromisă în proporție de 50-60%. Nu mai facem față costurilor pentru a uda culturile și a le menține în viață. Este o situație disperată, iar prețurile sunt sub orice critică”, afirmă cultivatorul Gabriel Vanghelie.
Unii producători au renunțat complet la anumite culturi. Elena Octaiva și-a desființat unul dintre solarii, unde roșiile s-au uscat din cauza lipsei apei, și a plantat fasole.
„Nu avem apă, nu mai plouă. Un solar mi-a fost afectat complet. L-am scos și am pus fasole în locul roșiilor”, spune agricultoarea.
Recolta se strică pe tarabe
Problemele nu se opresc la recoltare. Din cauza temperaturilor ridicate, legumele și fructele se degradează rapid și pe tarabele din piețe, iar comercianții sunt nevoiți să arunce zilnic cantități importante de marfă.
„Toata marfa se aruncă, mai mult de jumătate din ea se aruncă. Suntem sub zero, foarte mult, anul asta nu ca pe zero, sub zero foarte mult”, spune un comerciant.
Citește și Secetă alarmantă în august: Dunărea se micșorează, iar râurile din țară rămân fără apă
România mizează pe noroc meteo
Deși producția agricolă este ridicată în multe zone, specialiștii avertizează că prețurile ar putea crește în lunile următoare.
Analistul economic Adrian Negrescu explică faptul că presiunea va veni din importurile de produse agricole din regiuni afectate de secetă, dar și din lipsa investițiilor în infrastructura agricolă.
„Pentru consumatorul român, presiunea va veni din trei direcții pe care recolta internă nu le poate contracara: importurile de legume, fructe și uleiuri din zonele calamitate. Pas cu pas de la o lună la alta vom vedea scumpiri. Cât timp mai poate România să mizeze pe noroc meteorologic în loc de irigații funcționale”, afirmă acesta.
Falimentele bat la ușă
Reprezentanții agricultorilor spun că actualul sezon ar putea fi decisiv pentru multe exploatații agricole.
„Cine scapă de anul acesta va avea curaj să continue și anul viitor. În 2027 vom auzi de falimente și de renunțarea la suprafețe cultivate. Cunosc un fermier care a vândut 400 de kilograme de castraveți cu doar 200 de lei”, spune Ion Păunel, președintele Sindicatului Producătorilor Agricoli Dolj.
Probleme similare sunt semnalate și în marile bazine legumicole din Matca și Ialomița, unde agricultorii preferă să distrugă marfa decât să o vândă sub costul de producție.
Potrivit datelor oficiale, România pierde anual peste 1,5 miliarde de euro din cauza lipsei depozitelor regionale și a infrastructurii de colectare și procesare a fructelor și legumelor. Deși Guvernul a anunțat construirea a 8 depozite regionale, în valoare de aproximativ 120 de milioane de euro, proiectele nu au fost pregătite la timp pentru finanțare prin PNRR.

