Jurnalul.ro Ştiri Externe Canada aprobă atacurile occidentale din Siria

Canada aprobă atacurile occidentale din Siria

Canada aprobă decizia Statelor Unite, Marii Britanii şi Franţei de a desfăşura atacuri asupra arsenalului chimic al Siriei, a afirmat sâmbătă premierul Justin Trudeau, potrivit AFP. 

Aflat la Lima, unde participă la Summitul Americilor, Justin Trudeau şi-a exprimat sprijinul pentru "decizia Statelor Unite, Marii Britanii şi Franţei de a lua măsuri pentru a diminua capacitatea regimului (preşedintelui sirian Bashar al-Assad - n.r.) de a lansat atacuri cu arme chimice împotriva propriilor cetăţeni". 

"Canada condamnă cu cea mai mare fermitate folosirea de arme chimice în atacul comis săptămâna trecută în Ghouta de Est, în Siria", a adăugat Justin Trudeau într-un comunicat. 

"Continuăm să lucrăm cu partenerii noştri internaţionali pentru a efectua anchete mai aprofundate privind folosirea de arme chimice în Siria. Cei vinovaţi de astfel de acte trebuie aduşi în faţa justiţiei", a mai spus el.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri