Jurnalul.ro Cultură Film Cannes 2021. Vedete internaționale pe covorul roșu, filme emoționante și povești controversate

Cannes 2021. Vedete internaționale pe covorul roșu, filme emoționante și povești controversate

de Magdalena Popa Buluc    |   

Festivalul de Film de la Cannes a revenit anul acesta în glorie, putem spune, după ce, anul trecut, organizatorii hotărâseră să ia o pauză, din cauza pandemiei. În perioada 6-17 iulie, celebritățile calcă din nou pe covorul roșu și pot fi văzute pe celebra Croisette, pentru o ediție ce s-a dovedit cu adevărat specială până acum, redând Cannes-ului statutul de epicentru al cinematografiei mondiale, situat pe Coasta de Azur. Pentru a 74-a oară, Cannes-ul a reușit să reunească, în 2021, atât staruri de cinema internaționale, cât și reprezentanți de seamă ai industriei mondiale de film, alături de spectatori cinefili de pretutindeni. Presa internațională continuă să relateze în fiecare zi cele mai importante și cele mai emoționante momente ale acestei întâlniri îndelung așteptate de lumea întreagă a cinematografiei, dar nu numai.

 

Sean Penn se întoarce la Cannes cu Flag Day, o scrisoare de dragoste către fiica sa, Dylan

 

În cel de-al șaselea film al său, regizorul vorbește despre o tânără care se luptă cu visele spulberate ale tatălui său, ce poate fi cu ușurință considerat un escroc. Sean Penn joacă în Flag Day alături de Dylan Penn, căreia îi oferă un rol de aur, spune critica de film internațională. Dylan este fiica pe care Sean Penn o are alături de Robin Wright.

 

Un început puternic și sensibil pentru filmul lui Penn: o fetiță îi descrie tatălui ei un cowboy care zâmbește. Are pălărie, blugi și cizme. Pe pagina goală a unui caiet vechi, tatăl îl desenează întocmai după spusele copilei. Scena se întâmplă pe marginea unei autostrăzi din Minnesota, în inima Americii anilor 1970. În șanțul de lângă ei se află mașina familiei. În ciuda acestui context dificil în care toată familia se află, tatăl și fiica împărtășesc un moment de complicitate, ca și cum ar vrea să păstreze pentru totdeauna legătura puternică dintre copil și părinte, o legătură cu multă candoare.

 

Tatăl lui Jennifer Vogel nu este ca ceilalți. Filmul vorbește despre această relație tumultuoasă dintre cei doi ce are la bază dragoste, furie și dezamăgire. Și o iertare prea târzie, rămasă și ea acum doar o amintire. Acesta este sufletul celui de-al șaselea film al lui Sean Penn.

 

Filmat pe peliculă de 16 mm, cu o puternică notă nostalgică, Flag Day  realizează portretul emoțional al unui tată iubitor, dar și al unui escroc cu acte în regulă.

 

 

 

 

The French Dispatch, al lui Wes Anderson, unul dintre cele mai așteptate filme ale Cannes-ului

 

Inconfundabilul stil al lui Wes Anderson: ciudat, ironic, nostalgic, considerat manierist, uneori. Un mod aparte de a face film, care a sedus starurile ce au jucat sau au vizionat anul acesta, la Cannes, The French Dispatch. La 52 de ani, originar din Texas, cu părul până la umeri și privirea clară, regizorul se află în cursa pentru Palme d'Or pentru a doua oară. Filmele sale au influențat istoria frumosului, nu doar în cinema, ci și de la design interior, la Gucci. 

 

Critica internațională îl considera un magician al imaginii, obsedat de detalii și de simetrie, aspect pe care le-a cultivat încă de la începuturile sale, cu filme precum Familia Tenenbaum (2001) sau Viața acvatică (2003). Wes Anderson nu face comedii, drame sau filme de aventură. 

 

„Wes este din ce în ce mai mult Wes”, spune Sophie Monks Kaufman, autoarea unei cărți despre regizor. Filmele sale timpurii sunt aproape naturaliste în comparație cu ceea ce face el astăzi. Unde va merge mai departe?”

 

The French Dispatch a fost filmat la Angoulême. 

 

Unul dintre actorii alături de care Wes Andreson lucrează cel mai mult este minunatul Bill Murray, care merge de la personaje tăcute, plecate parcă deja din lumea asta, până la rolul de redactor-șef al suplimentului unei reviste americane, cu sediul în orașul francez fictiv Ennui-sur-Blasé, pentru The French DispatchOwen Wilson, Tilda Swinton și Adrien Brody lucrează, de asemenea, cu el în mod regulat. Pentru cel mai recent film al său, regizorul a adus laolaltă în distribuție și vedete precum Léa Seydoux, Timothée Chalamet și Benicio del Toro.

 

Criticul britanic Dorian Lynskey spună că actorii de acest calibru își doresc să joace în filmele lui Wes Anderson pentru că „este un om alături de care se lucrează ușor și care crează o estetică totală, pe care cineva și-ar imagina-o mai degrabă asociată cu un regizor dificil”.

 

Nominalizat de șapte ori la Premiile Oscar, dar niciodată câștigător, regizorul american candidează pentru Palme d'Or, la Cannes, pentru a doua oară, după Moonrise Kingdom, în 2012.

 

Sub locul tandru al lumilor mici pe care le reproduce în miniatură, opera lui Wes Anderson este traversată de dramele vieții: abandonul, pierderea iluziilor, sinuciderea, pierderea unui părinte sau a unui copil. Divorțul părinților săi, la vârsta de opt ani, l-a marcat profund, familiile despărțite fiind, astfel, o temă recurentă în filmele sale.

 

„Și-a creat propria mică industrie și a avut un succes atât de mare încât nu a trebuit să-i urmeze pe cei puternici”, explica Sophie Monks Kaufman. „Mă gândeam, uneori, să îmi schimb abordarea”, spunea Wes Anderson într-un interviu acordat radioului american NPR. „Dar, în viața reală, asta îmi place să fac”.

 

 

 

„În fiecare zi, trebuia să cânți într-un spațiu plin de fum de țigară. Nu-ți poți imagina cât de greu este” - Marion Cotillard despre Annette, al lui Leos Carax 

 

Marion Cotillard și Simon Helberg au povestit că cerințele regizorului Leos Carax în Annette, musicalul care a deschis Festivalul de la Cannes, au fost uneori foarte greu de înțeles, chiar de îndeplinit.

 

„Leos își dorea să fac anumite lucruri care, uneori, erau imposibil de realizat din punct de vedere tehnic”, cum ar fi „să ridic o mână de pe pian, apoi cealaltă, în timp ce cântam”, a spus într-o conferință de presă americanul Simon Helberg, care interpretează rolul unui pianist din orchestră, în acest film muzical despre despărțirea unui cuplu și ce înseamnă să îți dezamăgești publicul.

 

„Vrei să cânt la pian fără mâinile mele?!”, l-a întrebat Simon pe regizor, atunci când Carax l-a pus și pe el în dificultate, cerându-i să cânte o scenă de luptă, în care se află cu capul sub apă. „Vrei să cânt în timp ce sunt sub apă?”, a întrebat el fără să știe cum să procedezez, pentru că, „desigur, nu voiam  să îl dezamăgesc pe regizorul meu francez…”.

 

„Când intrai în platoul de filmare te simțeai aproape ca atunci când intri într-o biserică. A fost foarte profund, calm, mistic, exigent și magnific!”, a adăugat Simon Helberg.

 

„Fiecare zi a fost o surpriză, și, în același timp, atât de profundă”, a mărturisit și Marion Cotillard, care descrie atmosfera filmărilor pentru Anette ca fiind aparte, marcată de fumatul cronic al regizorului, de o înțelegere reciprocă „fără a avea atât de multă nevoie să ne vorbim” și, uneori, de cerințele fizice de netrecut, cum ar fi să cânți în timp ce mergi fără să vezi unde faci următorul pas.

 

„În fiecare zi trebuia să cânți în mijlocul fumului de țigară, nu-ți poți imagina cât de greu este”, a povestit actrița franceză. „Chiar și când mi-am spus:„ Astăzi nu văd unde va fi greu”, m-am trezit că trebuia să cânt într-un spațiu mic, în timp ce mergeam, fără să văd unde calc. Este singura dată când, de fapt, am spus că nu pot face ceva, pentru că îmi este imposibil. Mi-a fost frică să nu-mi rup piciorul”, a mărturisit Marion Cotillard, povestind un moment de pe platourile de filmare pentru Anette.

 

 

Mia Hansen-Love, Catherine Corsini, Julia Ducournau și regizoarea maghiară Ildiko Enyedi, cele patru regizoare în cursa pentru Palm d'Or, la Cannes 2021. 

 

 

Festivalul de Film de la Cannes: unde sunt regizoarele?

 

Din cele 24 de filme aflate în Competiția Oficială a Festivalului de Film de la Cannes, de anul acesta, patru regizoare se află în concursul pentru Palm d'Or: cele trei regizoare franceze Mia Hansen-Love, Catherine Corsini, Julia Ducournau și regizoarea maghiară Ildiko Enyedi. Secțiunile paralele sunt organizate în aceeași idee.

 

În istoria festivalului nu au existat niciodată mai mult de patru femei care se luptă pentru distincția supremă a Cannes-ului.

 

Apreciată de critici, Mia Hansen-Love, în vârstă de 40 de ani, care a câștigat Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor la Berlinale pentru L'avenir, în 2016, revine la Cannes cu Bergman Island.

 

O personalitate discretă, dar la fel de apreciată de critici, Catherine Corsini, în vârstă de 65 de ani, revine pe Croisette cu La Fracture, la 20 de ani după ce a fost în competiție cu La répétition.

 

Regizoarea Julia Ducournau, în vârstă de 37 de ani, intră anul acesta în Selecția Oficială cu cel de-al doilea lungmetraj al său, Titanium, la cinci ani după revelația filmului său de groază, Grave, din 2016, prezentat în cadrul Semaine de la critique/Săptămânii Criticii.

 

Ildiko Enyedi, în vârstă de 65 de ani, a fermecat în 2017 Berlinala cu filmul său, Body and Soul, care i-a adus prestigiosul Urs de Aur. Se întoarce acum cu L'histoire de ma femme/Povestea soției mele, film ce o are în distribuție pe iubita actriță franceză Léa Seydoux.

 

 

Secțiuni paralele festivalului

 

Cu toate acestea, Festivalul de Film de la Cannes nu este doar despre Selecția sa oficială. Astfel, în Săptămâna criticii, care scoate în evidență tinerii regizori, din cele treisprezece lungmetraje din selecție, șapte sunt regizate de femei, inclusiv Une jeune fille qui va bien, primul lungmetraj al lui Sandrine Kiberlain.

 

Paritate, de asemenea, în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs, cu 12 lungmetraje semnate de regizoare, și alte 12, de regizori - din 24 de filme selectate - inclusiv Ali et Ava, al cineastei britanice Clio Barnard. De remarcat și prezența actriței franceze Luana Bajrami – care, de asemenea,  joacă rolul unui slujitoare în Portrait de la jeune fille en feu - cu filmul său de debut, Les collines où rugissent les lionnes.

 

Organizatorii responsabili de aceste selecții „deschid drumul!”, spunea Sophie Monks Kaufman, copreședinta filialei britanice a Time's up, mișcare fondată după momentul Weinstein, pentru a lupta împotriva hărțuirii.

 

Emmanuelle Bercot este, de asemenea, așteptată cu nerăbdare pentru al său De son vivant, a cărui filmare a fost întreruptă după ce actrița sa principală, 

Catherine Deneuve, a suferit un accident vascular. Totodată, filmul biografic 

Jane de Charlotte, despre Jane Birkin, realizat de fiica acesteia, actrița franceză Charlotte Gainsbourg, este foarte așteptat.

 

Trebuie remarcat faptul că actrița și regizoarea americană Jodie FosterTaxi Driver (1976), Tăcerea mieilor (1991) - va primi un Palme d'Or onorific pentru întreaga carieră. De două ori câștigătoare a premiului Oscar, în 2016, la Cannes, Jodie Foster a vorbit despre reticența studiourilor de film față de femeile producătoare, deoarece acestea reprezintă „un risc prea mare”.

 

În ceea ce privește juriul, din nouă membri ai acestei celei de-a 74-a ediții a Cannes-ului, cinci sunt femei. Printre acestea, regizoarea franco-senegaleză Mati Diop, sau actrițele Maggie Gyllenhaal și Mélanie Laurent. La trei ediții ale festivalului, numărul femeilor din juriu a depășit numărul bărbaților (în 2009, 2014 și 2018), iar de două ori, au lipsit total de la dezbateri (în 1947 și 1954).

 

Tuturor acestor momente se adaugă numirea la conducerea Săptămâna Criticii a Avei Cahen, specializată în filme și seriale, începând cu ediţia viitoare. Cea mai tânără selecționeră din istoria Săptămânii Criticii, Ava, născută în 1986, îi va urma, în 2022, după cea de-a șaizecea ediție, din iulie, anul acesta, directorului artistic Charles Tesson, în vârstă de 66 de ani. Săptămâna Criticii de la Cannes este consacrată descoperirii de noi talente.

 

În cele din urmă, dacă ediția din 2018 a fost marcată de mișcarea #MeToo și de prezența a 82 de femei, printre care Jane Fonda, Claudia Cardinale și Marion Cotillard, regizoarele Patty Jenkins (Wonder Woman) și Tonie Marshall, pare că anul acesta festivalul a pus accentul pe climă, cu o selecție dedicată acestei teme.

 

Verhoeven: „Filmul meu, Benedetta, nu este o blasfemie”

 

Regizorul respinge acuzațiile de blasfemie aduse filmului său, Benedetta, care concurează la Cannes și care vorbește despre relația dintre două călugărițe din Italia secolului al XVII-lea. În ceea ce privește sexul, el spune: „În anii 70, femeile erau topless pe plajă. Acum există un nou puritanism”.

Verhoeven a fost iritat de sugestia că Benedetta poate fi considerat o blasfemie: „Nu prea înțeleg cum poți fi acuzat de blasfemie în legătură cu ceva care s-a întâmplat. Practic, nu poți schimba povestea care arată faptele. Poți spune că a fost greșit sau nu, dar nu poți schimba istoria. Cred că acest cuvânt, blasfemie, este o prostie în acest caz, din punctul meu de vedere.”

 

Filmul se bazează pe cartea lui Judith C. BrownImmodest Acts: The Life of a Lesbian Nun in Renaissance Italy (Studies in the History of Sexuality), despre viața unei călugărițe lesbiene din epoca Renașterii, adevărata poveste a Benedettei Carlini, descoperite printre documentele din arhiva de stat din Florența: un dosar cu numele ei, clasificat drept „stareța călugărițelor teatine din Pescia, care a murit ca mistică, a fost descoperită ca fiind o femeie cu o virtute ușoară”. 

 

Cartea este o reconstrucție documentată a vieții stareței, care avea har, avea viziuni. Totodată, ea a avut o relație sexuală cu o altă călugăriță, pentru care a fost judecată și închisă în camera sa din mănăstire până la moarte, la vârsta de șaptezeci de ani. Studiul dezvăluie modul în care a fost tratată homosexualitatea feminină: o altă dorință decât cea pentru perfecțiunea corpului masculin a fost adesea considerată de neconceput. 

 

 

Datorită regiei spectaculoase a lui Verhoeven, Benedetta a fost întâmpinat de aplauze și critici excelente din partea francezilor, restul lumii fiind mai sceptic. Temele înalte despre credință și brutalitatea comercială a Bisericii, combinația de misticism și mister sunt însoțite de scene de sex între cele două călugărițe protagoniste, cu ten auriu și machiaj frumos realizat. Filmul aduce viziuni ale lui Hristos pe cruce care, sub haine, arată un sex feminin.

 

Filmul egiptean Feathers, în regia lui Omar El Zohairi, Marele Premiu al Săptămânii Criticii, la Cannes 2021

 

Juriul Săptămânii Criticii, una dintre secţiunile paralele din cadrul Festivalului de la Cannes, a decernat miercuri Marele Premiu filmului egiptean Feathers, în regia lui Omar El Zohairi.

 

Cineastul român Cristian Mungiu, câștigătorul Palme d'Or din 2007, pentru pelicula 4 luni, 3 săptămâni, 2 zile a prezidat anul acesta Juriul acestei secţiuni.

Filmul spune povestea unei femei devotate trup şi suflet soţului şi copiilor săi. Ea este nevoită să devină noul cap al familiei după ce, la aniversarea de patru ani a fiului lor, un magician îi transformă accidental soţul într-o găină. Luptând pentru supravieţuirea sa şi a copiilor, ea devine puţin câte puţin o femeie independentă şi puternică.


În vârstă de 32 de ani, Omar El Zohairi este un tânăr regizor egiptean care a absolvit Institutul de cinema din Cairo, fiind totodată asistentul mai multor cineaşti egipteni. Feathers este lungmetrajul său de debut, asemenea tuturor filmelor prezentate anul acesta în competiţia Săptămânii Criticii. Înainte de acest film, Omar a semnat mai multe scurtmetraje.

Subiecte în articol: CANNES 2021
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri