Jurnalul.ro Ştiri Externe Cântăreaţă din Egipt, arestată pentru că a mâncat o banană într-un mod seducător

Cântăreaţă din Egipt, arestată pentru că a mâncat o banană într-un mod seducător

Instanţa din Egipt a condamnat la doi ani de închisoare, marţi, o cântăreaţă care apărea în videoclipul unei piese în lenjerie intimă, în timp ce mânca sugestiv o banană, scrie BBC.

Shaimaa Ahmed, o cântăreaţă în vârstă de 25 de ani, cunoscută sub numele de Shyma, a fost arestată luna trecută, după ce videoclipul uneia dintre piesele ei a stârnit controverse.

Cântăreaţa a fost arestată sub acuzaţia de incitare la desfrâu şi de publicare de filme indecente, potrivit presei locale.

De asemenea, regizorul videoclipului a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare.

Înainte să fie arestată, Shyma şi-a cerut public sucze faţă de oamenii care au au privit videoclipul melodiei “într-un mod inadecvat”.

“Nu mi-am imaginat că toate acestea se vor întâmpla şi că voi fi subiectul unui atac atât de puternic din partea tuturor”, a scris aceasta pe pagina sa de Facebook, ştearsă ulterior.

Nu este prima arestare făcută sub acuzaţia de "incitare la desfrâu". Instanţa din Egipt a condamnat, anul trecut, trei dansatoare la şase luni de închisoare, sub acuzaţia de incitare la desfrâu într-un videoclip.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri