Jurnalul.ro Auto Carlos Ghosn rămâne preşedinte director general la Renault

Carlos Ghosn rămâne preşedinte director general la Renault

Consiliul de administraţie al Renault l-a menţinut joi pe Carlos Ghosn în funcţiile sale, după ce un raport preliminar intern a ajuns la concluzia că remuneraţia lui Carlos Ghosn în calitate de preşedinte director general de la Renault pentru perioada 2015-2018, este în conformitate cu legea, informează AFP şi Reuters. 

Carlos Ghosn a fost pus luni sub acuzare în Japonia pentru că a omis să declare autorităţilor bursiere venituri de aproximativ 5 miliarde yeni (38 milioane euro) realizate timp de cinci ani, între 2010 şi 2015. Chiar dacă Nissan l-a concediat pe Carlos Ghosn din postul de preşedinte, franco-brazilianul rămâne în continuare preşedinte director general al Renault, grupul francez optând, pentru moment, pentru o conducere interimară. 

"Concluzia preliminară este că remuneraţia preşedintelui director general de la Renault şi condiţiile în conformitate cu care această remuneraţie a fost aprobată sunt în concordanţă cu dispoziţiile legale precum şi cu codul de guvernanţă corporativă", a informat consiliul de administraţie de la Renault. 

De asemenea, boardul Renault a cerut avocaţilor companiei să continue să analizeze informaţiile împotriva lui Carlos Ghosn furnizate de partenerul japonez Nissan. 

Franco-libiano-brazilianul Ghosn este acuzat că, împreună cu alţi complici, "şi-a minimizat retribuţia în cinci reprize, perioada iunie 2011 - iunie 2015", declarând la fisc venituri totale de 4,9 miliarde de yeni (aproximativ 37 milioane euro) în locul unor venituri de aproape 10 miliarde de yeni. De asemenea, Ghosn este acuzat şi că a folosit bunurile companiei Nissan în scopuri personale, potrivit rezultatelor unei anchete interne efectuate de Nissan în ultimele luni. 

Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit anul trecut cel mai mare producător mondial de automobile, cu 10,6 milioane de unităţi, mai mult decât Volkswagen şi Toyota. În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun, etc.) cu 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.

AGERPRES

Subiecte în articol: Renault carlos ghosn
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri