Jurnalul.ro Ştiri Externe Carnavalul de la Rio, amenințat de țânțari 

Carnavalul de la Rio, amenințat de țânțari 

de Redacția Jurnalul    |   

Autoritățile din Rio de Janeiro au declarat urgență medicală, în încercarea de a împiedica răspândirea febrei denga.

Cazurile de febră provocată de înțepăturile de țânțar au explodat. În puțin mai mult de o lună, cât a trecut din acest an, s-au înregistrat 10.000 de îmbolnăviri, față de 23.000 de cazuri înregistrate în tot anul trecut. 

Primăria din Rio a anunțat că va deschide 10 centre de tratament pentru pacienții cu această afecțiune. 

Responsabilul cu sănătatea din partea municipalității a vorbit despre o cursă contracronometru pentru salvarea oamenilor, cazurile grave soldându-se cu deces. „Tratarea din timp face diferența”, a spus Daniel Soranz.

Autoritățile au îndemnat populația să folosească loțiuni împotriva țânțarilor. 

La rândul său, ministrul brazilian al Sănătății, Nisia Trindade, a cerut locuitorilor să îndepărteze apa care stagnează în locuințe, pentru că atrage insectele. 

Zonele cele mai afectate sunt stropite cu insecticid, dar și Sambadromul - locul în care se desfășoară celebra paradă a școlilor de samba, în cadrul Carnavalului de la Rio, care va începe pe 9 februarie.

Febra denga cauzează febră, dureri de cap, dureri în spatele ochilor și ale mușchilor și erupții cutanate

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: carnaval rio tantari
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri