Regele Momo a declarat deschis vineri Carnavalul de la Rio, după înmânarea simbolică a cheii oraşului brazilian de către primarul Marcelo Crivella, informează DPA.
În acest an, aproximativ 6,5 milioane de persoane, dintre care 1,5 milioane de turişti, sunt aşteptate să petreacă timp de nouă zile pe străzile acestei metropole, cu o populaţie de 6,3 milioane de locuitori.
Incertitudinea a planat asupra ceremoniei de deschidere de anul acesta, după ce Crivella, un fost predicator evanghelic, a fost absent de la deschiderea de anul trecut şi a redus bugetul şcolilor de samba pentru anul 2018. Însă primarul a dat asigurări recent că nu are "nici un fel de prejudecăţi despre carnaval" şi că a "făcut tot posibilul pentru a face carnavalul strălucitor şi de succes".
În acest an, carnavalul va aborda o serie de probleme sociale şi economice presante. Organizatorii au declarat că dansurile care însoţesc în acest an sărbătoarea vor face aluzie la problemele judiciare ale fostului preşedintele Luiz Inacio Lula da Silva, pe care mulţi brazilieni şi-ar dori să-l vadă din nou candidat la alegerile din luna octombrie, în pofida unei condamnări pentru corupţie.
Carnavalul va aborda, de asemenea, problema crizei economice a statului Rio de Janeiro, care a pierdut 80.000 de locuri de muncă în 2017 şi se aşteaptă la un deficit bugetar de 3 miliarde de dolari în acest an. Sărbătoarea este însă aşteptată să mai atenueze din criza economică, în condiţiile în care veniturile obţinute din turism, cheltuieli şi costume sunt estimate la 1 miliard de dolari.
În acelaşi timp, femeile au organizat o campanie împotriva hărţuirilor sexuale suferite în timpul carnavalului, mai multe grupuri feministe pregătindu-se să distribuie cu ocazia evenimentului mii de tatuaje temporare cu mesajul: "Nu înseamnă nu".