Jurnalul.ro Cultură Carte 9 cărți-cârlig

9 cărți-cârlig

de Florian Saiu    |   

S-au întors zilele însorite, se lungesc serile și se dilată, parcă, timpul. Găsiți în aceste minunate zile de mai și câteva clipe pentru lectură. Ce altă cale mai bună pentru reîmprospătarea minții?

1. Brooklyn

Autor: Colm Tóibín

Editura: Humanitas Fiction, 2024

Traducere: Cristina Nicolae

Câștigător al Costa Book Award în 2009 și nominalizat, în același an, la Man Booker Prize, finalist, în 2011, la Dublin Literary Award, selecționat de The Observer în topul celor mai bune zece romane istorice și ecranizat în 2015 în regia lui John Crowley, scenariul fiind semnat de Nick Hornby, cu Saoirse Ronan în rolul principal, Brooklyn este o explorare plină de emoție a ideii de identitate și apartenență, dar și a puterii transformatoare a dragostei.

În Irlanda anilor 1950, în Enniscorthy, micul orășel în care Eilis Lacey trăiește împreună cu sora ei, Rose, și cu mama lor, perspectivele pentru o tânără femeie la început de drum sunt limitate. De aceea, când Rose o ajută să emigreze în America, la New York, în Brooklyn, Eilis știe că nu poate alege decât să plece, lăsându-și în urmă familia, casa și prietenii. Pe străzile aglomerate și pline de viață ale New Yorkului, în mijlocul energiei debordante a unei țări noi, Eilis se reinventează. 

Aici își va trăi prima iubire, dar și pierderea cea mai profundă - moartea neașteptată a lui Rose -, care o va face să revină în Irlanda pentru scurt timp. Dezrădăcinată deja, ca mai toți imigranții, Eilis descoperă cât de efemeră este liniștea regăsirii locurilor și a chipurilor familiare. Curând, va fi nevoită să facă cea mai grea alegere din viața ei, aceea între datorie și iubire. Zugrăvind un portret emoționant al imigrației, al durerii și speranței care par a fi veșnic îngemănate, Brooklyn este o frumoasă poveste despre identitate, dragoste și sacrificiu.

2. Negustorul de cărți

Autor: Carsten Henn

Editura: Litera, 2024

Traducere: Valentina Georgescu

Carl Kollhoff, librar într-un orășel german, le livrează cărți clienților săi speciali seara, după ora închiderii, parcurgând străduțele pitorești din centru. Îi consideră aproape niște prieteni, iar pentru ei Carl reprezintă cea mai importantă legătură cu lumea.

Când Kollhoff își pierde pe neașteptate slujba, este nevoie de puterea cărților și de o fetiță de nouă ani ca toți acești oameni să găsească tot curajul de care au nevoie pentru a reface legăturile dintre ei.

Fenomen internațional, Negustorul de cărți de Carsten Henn este un roman încântător despre cărți și prietenie cu care se vor delecta fanii unor titluri precum Biblioteca de la Miezul Nopții și Un bărbat pe nume Ove.

3. Versetele satanice

Autor: Salman Rushdie

Editura: Polirom, 2024

Traducere: Dana Crăciun

Controversatul roman Versetele satanice i-a adus lui Salman Rushdie Whitbread Award, o nominalizare la Booker Prize şi o condamnare la moarte din partea ayatollahului Khomeini în 1989. Polemicile privind posibilele conotaţii blasfemiatoare ale cărţii au pus uneori în umbră discuţiile legate de meritele literare ale textului şi de rolul jucat de acesta pe scena literaturii contemporane britanice. Dar Versetele satanice este de fapt un roman superb despre dezrădăcinări de tot felul, despre moşteniri care trebuie sau nu acceptate, despre măşti, straturi de identităţi şi istorii. Este, în egală măsură, o carte a regăsirilor şi una a afirmaţiilor, o poveste fascinantă, plină de personaje fabuloase dintr-o lume aflată la graniţa dintre iluzie şi realitate.

4. Meditații

Autor: Marcus Aurelius

Editura: Litera, 2024

Traducere: Mihaela Paraschiv

Scrisă în secolul al II-lea d.Hr., în timpul campaniilor militare, această colecție de texte, în esență, un jurnal personal, oferă o privire profundă în mintea unui lider puternic, dar, mai important, a unui om aflat într-o încercare constantă de a deveni mai bun și de a se înțelege pe sine. Cele douăsprezece cărți ce formează acest volum, scrise în original în greacă veche, sunt mai degrabă un exercițiu personal de reflecție și de autocunoaștere, fără a fi gândite spre publicare. Totuși, ele au supraviețuit și au devenit un text influent în filosofia occidentală, explorând teme precum virtutea, soarta, efemeritatea vieții, responsabilitatea, împăcarea cu sinele și autocontrolul.

Meditații de Marcus Aurelius rămâne una dintre cele mai mari opere de reflecție spirituală și etică scrise vreodată.

5. Istoria lumii în 100 de momente

Autor: Neil Oliver

Editura: Litera, 2024

Traducere: Elena Fofiu

De la dominația lui Genghis Han până la primii pași ai lui Armstrong pe Lună, de la Shiva și cel mai vechi cult din lume până la Martin Luther King jr și al său vis, de la est la vest, de la nord la sud, ți-e, iată, la îndemână să descoperi cele 100 de momente-cheie care au definit omenirea și au modelat lumea noastră pentru totdeauna. 

În noua sa carte, Neil Oliver, jurnalist de formație arheolog, ne conduce printr-un tur cuprinzător al lumii, pe parcursul a mii de ani, oferindu-ne perspectiva de care avem nevoie pentru a obține o înțelegere unică și neprețuită a modului în care piesele istoriei umane se îmbină asemenea unui puzzle. Printre aceste 100 de episoade, cititorii vor redescoperi momente definitorii ale civilizației - de la apariția tiparului până la nașterea internetului -, dar și surprize - povești inedite și de neuitat care ne vor schimba modul în care privim lumea.

6. Repetiție pentru o lume mai bună

Autor: Mihai Radu

Editura: Polirom, 2024

Realitatea adulților este complet diferită de realitatea copiilor - la asta se gândește Paul în ultima zi din noiembrie, în timp ce-și așteaptă tatăl în fața azilului „Conacul Speranței”, care urmează să fie închis. Faptul că este nevoit să-l ia acasă pe bătrânul diagnosticat cu demență nu este decât o altă provocare dintr-un lung șir: divorțul de Mădălina, pierderea mamei, legătura stranie cu fiica sa plecată în străinătate, relația paradoxală cu fosta lui soție, care îl roagă să-i recupereze cățelul ținut ostatic de iubitul pe care chiar ea l-a trădat. Peste toate acestea, odată cu moartea tatălui său, Paul dezvăluie un secret din trecut care a tulburat viețile tuturor. Protagonistul încearcă din răsputeri să facă față tuturor acestor provocări, reușind în final să evadeze din capcana propriei moralități. Un roman sinuos, ce urmărește complexitățile interioare ale omului care își simte viața trecând pe lângă el, cu efecte profunde asupra cititorului.

7. Un balet de leproși

Autor: Leonard Cohen

Editura: Polirom, 2024

Traducere: Radu Pavel Gheo

Scrise între 1956, în Montreal, în epoca în care Cohen îşi publica primul volum de poezii, şi 1961, când se stabilise pe insula grecească Hydra, prozele din volumul de faţă oferă o perspectivă surprinzătoare asupra imaginaţiei şi procesului creativ ale artistului. Prin intermediul povestirilor, scenariului unei piese radiofonice şi mai cu seamă al unui roman - despre care autorul însuşi avea să remarce ulterior că este „probabil mai bun” decât celebrul Joaca preferată -, geniul visceral al lui Cohen se manifestă în toată splendoarea sa.

8. Privirea urangutanului

Autor: Alexandru N. Stermin

Editura: Humanitas, 2024

Această carte, ca și celelalte scrise de Alexandru Stermin, este povestea unei călătorii. Pornind, alături de povestitor, într-o aventură stârnită de privirea unui urangutan dintr-o grădină zoologică de pe malul Mării Baltice, ajungem departe în timp și spațiu. Ne hazardăm din lumea mitului în realitatea celei mai mari mlaștini din lume, Pantanalul brazilian. Din exuberantul Rio de Janeiro mergem, pe urmele lui Darwin, în fabuloasele Insule Galápagos. Pe drum, explorăm intimitatea noastră și a altor vietăți, îndrăznim să privim în ochii animalului din noi - doar, doar vom găsi răspunsul la întrebarea ascunsă în sălbăticia acestei cărți:

Avem o viață, sau suntem Viața?

9. Hawking

Autor: Charles Seife

Editura: Humanitas, 2024

Traducere: George Arion jr

„Ca să-l înțelegem pe Stephen Hawking trebuie să ne întoarcem în timp. În ultima treime a vieții sale, Hawking s-a afirmat fără doar și poate drept cel mai celebru om de știință din lume, însă contribuțiile sale științifice erau mai mult sau mai puțin irelevante pentru faima sa. Deși era o prezență constantă în media, de regulă atenția presei nu avea legătură cu activitatea sa științifică. Cercetările lui Hawking din anii săi de glorie aveau să fie în mare parte trecute cu vederea, fără să aibă un impact de durată asupra lumii fizicii. Era ca o stea colapsată: spațiul din jurul lui strălucea datorită energiei sale, dar în centru nu se afla decât o palidă imagine a ceea ce fusese cândva” - Charles Seife.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

Subiecte în articol: cărţi lectura apartenenta dragoste
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri