Jurnalul.ro Ştiri Observator Turcan: Program pentru refacerea caselor memoriale și a unor gări de patrimoniu

Turcan: Program pentru refacerea caselor memoriale și a unor gări de patrimoniu

de Redacția Jurnalul    |   

Guvernul a adoptat joi alocarea unor fonduri pentru demararea unui program național de case memoriale, de refacere a unor gări de patrimoniu și a muzeelor în aer liber, dar și pentru acordarea de indemnizații pentru tezaurele umane vii, a anunțat Raluca Turcan, ministrul Culturii.

„Fonduri pentru demararea unui program național de case memoriale, de refacere a unor gări de patrimoniu și a muzeelor în aer liber, indemnizații pentru tezaurele umane vii - sunt deciziile adoptate de Guvern, astăzi, la propunerea Ministerului Culturii!”, a scris pe Facebook Raluca Turcan.

Ea susține că în urma adoptării Ordonanței nr. 19/2024 pentru modificarea şi completarea Legii privind protejarea monumentelor istorice, Institutul Național al Patrimoniului a emis Apelul de finanțare Timbrul Monumentelor Istorice pentru anul 2024, structurat astfel: subprogramele acțiuni tematice „Case memoriale”, „Gări”, „Muzee în are liber” și subprogramele Restaurare și Edificii de cult.

Tot joi, Guvernul a aprobat recunoașterea meritelor Tezaurelor Umane Vii, în domeniul culturii imateriale, prin acordarea unei indemnizații de merit. Beneficiarii indemnizației sunt toți cei care dețin titlul de tezaur uman viu, au o vechime neîntreruptă în activitatea de promovare a patrimoniului cultural imaterial, dețin merite excepționale în păstrarea, transmiterea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural imaterial, au merite excepționale în realizarea, interpretarea, ori crearea elementelor patrimoniului cultural imaterial sau dețin distincţii naţionale în domeniul patrimoniului cultural imaterial.

„Acest sprijin reprezintă o modalitate de a onora și de a salvgarda un patrimoniu imaterial valoros pentru identitatea națională”, arată Raluca Turcan.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: case memoriale ministerul culturii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri