„Aș vrea să vă informez faptul că această operațiune a fost inițiată de către Direcția Generală Anticorupție a Ministerului Afacerilor Interne și se încadrează în politica mea și a Ministerului Afacerilor Interne, de toleranță zero la corupție și de curățenie generală în toate structurile. Sigur că mai departe, colegii de la Direcția Generală Anticorupție din Ministerul Afacerilor Interne au cooperat și au lucrat cu DGPI, cu instituțiile Parchetului, cu care, de altfel, colaborează foarte bine în mai multe dosare. Și acest semnal este unul care să arate tuturor că nu facem rabat de la niciun fel de exigență față de integritatea în exercitarea funcțiilor publice”, a spus Cătălin Predoiu, în legătură cu ancheta prin care se investighează posibila implicare a unor ofițeri MAI într-o rețea de trafic de migranți operând pe teritoriul României.
El arată că migrația ilegală a scăzut în ultimul an.
„În primul rând, această acțiune demonstrează faptul că nu tolerăm niciun caz de corupție, indiferent unde îl identificăm prin structurile specializate ale MAI, respectiv DGA și DGPI. Este ceea ce așteaptă cetățenii români și partenerii externi ai României. Este ceea ce așteptăm și noi de la partenerii europeni din alte state membre ale Uniunii Europene, care sunt supuse presiunii migrației ilegale, toleranță zero la corupție în toată Europa, combaterea energică a migrației ilegale în toate țările europene. Aceste acțiuni trebuie coroborate și cu cifrele statistice privind migrația ilegală. În ultimul an, România a coborât, prin eforturile Ministerului Afacerilor Interne, Poliția de Frontieră, Poliția Română și alte structuri DGA și DGPI, care colaborează cu alte structuri ale statului, cifra de migrație ilegală cu 73 la sută. În ultimul an, migrația ilegală la frontierele României a coborât cu 73 la sută. Este o performanță pe care ne sprijinim eforturile în dosarul Schengen”, a precizat Predoiu.
Ministrul de Interne a reafirmat că obiectivul României în ceea ce privește aderarea completă la spațiul Schengen este 2024.
„Nu există săptămână să nu avem acțiuni de sprijin ale acestui dosar prin Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul de Externe, alte structuri ale statului. Luptăm pentru Schengen în fiecare zi. Și obiectivul nostru este 2024, într-adevăr, dar aceasta depinde de o decizie politică la nivel european. Noi ne luptăm pentru ea. De la Președinte până la Prim Ministru, ministru de interne, ministru de externe, parlamentari și europarlamentari, toată lumea luptă pentru Schengen”, susține ministrul.
Procurorii DIICOT au anunțat, marți dimineață, că fac 67 de percheziţii domiciliare într-un dosar penal vizând trafic de migranți și spălarea banilor. Mai mulți foști și actuali angajați ai MAI sunt implicați în dosar.
(sursa: Mediafax)