Jurnalul.ro Ştiri Locale Caz şocant în Brăila! O femeie a fost agresată sexual pe stradă de un tânăr abia eliberat din penitenciar

Caz şocant în Brăila! O femeie a fost agresată sexual pe stradă de un tânăr abia eliberat din penitenciar

O femeie de 49 de ani, din judeţul Brăila, a fost agresată sexual pe stradă de un tânăr abia eliberat din penitenciar, care s-a dezbrăcat, a făcut gesturi obscene şi a atins-o, femeia reuşind să scape din mâinile lui cu ajutorul mai multor trecători. 

Incidentul s-a petrecut pe 14 septembrie, iar tânărul, în vârstă de 23 de ani, din localitatea Baldovineşti, a fost eliberat din Penitenciarul Tulcea pe 13 septembrie. Soţul femeii a fost cel care a anunţat incidentul la 112, potrivit IPJ Brăila. 

Poliţiştii l-au depistat pe bărbat şi l-au condus la sediu pentru cercetări, ulterior fiind dus la Spitalul de Psihiatrie din municipiu, unde a stat peste noapte, pentru că era foarte agitat. 

Agresorul a fost reţinut în primă instanţă, pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă, în cauză fiind întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de agresiune sexuală şi ultraj contra bunelor moravuri. El a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila cu propunere de arestare preventivă, judecătorii hotărând să fie arestat preventiv pentru 30 de zile. 

Bărbatul în cauză fusese condamnat la 2 ani de închisoare cu executare pentru tâlhărie. AGERPRES

 

Subiecte în articol: femeie agresata sexual Braila
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri