Jurnalul.ro Ştiri Justitie CCR: Restituirea terenurilor forestiere aparţinând domeniului public - numai după trecerea în domeniul privat al statului

CCR: Restituirea terenurilor forestiere aparţinând domeniului public - numai după trecerea în domeniul privat al statului

Curtea Constituţională a României (CCR) a decis, marţi, că restituirea terenurilor forestiere aparţinând domeniului public al statului se realizează numai după trecerea prealabilă a acestor terenuri în domeniul privat al statului, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES. 

Plenul CCR a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.13 alin.(1) şi (3) din Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Primul alineat prevede că "în situaţia în care restituirea terenurilor forestiere pe vechile amplasamente nu este posibilă, reconstituirea dreptului de proprietate se face pe alte amplasamente de pe raza unităţii administrativ-teritoriale, chiar dacă acestea s-au aflat în proprietatea statului român înainte de anul 1948, au intrat ulterior în proprietatea statului sau au fost incluse în amenajamente silvice după această dată", iar celălalt stabileşte că "noţiunea de teren forestier în sensul prezentei legi este definită în normele de aplicare a acesteia". 

Instanţa constituţională a decis în urma deliberării, cu unanimitate de voturi, admiterea excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la art.13 alin.(1), constatând că prevederile sale "sunt constituţionale în măsura în care restituirea terenurilor forestiere aparţinând domeniului public al statului se realizează numai după trecerea prealabilă a acestor terenuri în domeniul privat al statului, în condiţiile legii". 

"În argumentarea soluţiei de admitere pronunţate în privinţa dispoziţiilor art.13 alin.(1) din Legea nr.165/2013, Curtea a reţinut, în esenţă, referitor la susţinerile autorilor excepţiei privind modalitatea de restituire a terenurilor forestiere atunci când nu este posibilă restituirea pe vechiul amplasament, că statul pune la dispoziţia persoanelor îndreptăţite inclusiv terenurile forestiere care se regăsesc, la momentul cererii de restituire, în domeniul public, însă, prin derogare de la prevederile legii generale în materie, respectiv art. 10 alin. (2) din Legea nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică, nu mai instituie, aşa cum a prevăzut pentru situaţia restituirii terenurilor agricole, condiţia trecerii acestora din domeniul public al statului în domeniul privat", se precizează în comunicat. 

Conform aceleiaşi surse, o lege specială poate institui o derogare de la legea generală, însă prin derogarea instituită nu pot fi lipsite de eficienţă dispoziţii din Constituţie, în cazul de faţă cele care statuează că bunurile proprietate publică sunt inalienabile. 

"Curtea a constatat că terenurile forestiere aflate în domeniul public al statului pot fi destinate reconstituirii dreptului de proprietate privată, în condiţiile legii speciale, însă numai după trecerea lor în domeniul privat al statului, în condiţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr.213/1998. În acest mod se realizează şi cerinţa păstrării unui just echilibru între protecţia drepturilor foştilor proprietari şi realizarea interesului general al societăţii în apărarea şi garantarea dreptului de proprietate publică al statului, în acord cu principiile enunţate în art.2 din Legea nr.165/2013", se mai menţionează în comunicat. 

CCR a respins totodată, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.13 alin.(3) din Legea nr.165/2013. 

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se va comunica Parlamentului, Guvernului şi instanţelor judecătoreşti care au sesizat CCR, respectiv Judecătoriei Drăgăşani, Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi Tribunalului Vâlcea - Secţia I civilă.

Sursa: www.agerpres.ro

Subiecte în articol: ccr terenuri forestiere
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri