Jurnalul.ro Special Anchete Ce probleme cu legea avea evaluatorul ANRP care l-a cadorisit ilegal cu 7,8 milioane de euro pe Horia Simu

Ce probleme cu legea avea evaluatorul ANRP care l-a cadorisit ilegal cu 7,8 milioane de euro pe Horia Simu

de Ion Alexandru    |   
Cel mai recent dosar în care DNA a început urmărirea penală împotriva fostei şefe a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, Crinuţa Dumitrean, scoate la lumină un amănunt exploziv. Evaluatorul care a umflat cu peste 7,8 milioane de euro valoarea despăgubirilor pe care afaceristul Horia Simu le-a primit, pentru un teren din Constanţa, era deja trimis în judecată, într-un alt dosar de corupţie, la momentul în care presta servicii pentru stat. Alin Horaţiu Dima, expert evaluator pentru ANRP, în anul 2011, este învinuit, începând cu anul 2008, într-un dosar în care sunt judecaţi fostul primar al Municipiului Constanţa, Radu Mazăre, şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, iar prejudiciul reţinut atunci se ridica la peste 114 milioane de euro. Dacă, în cazul evaluărilor făcute în beneficiul lui Horia Simu, Dima a supraevaluat valoarea terenului, în speţa din 2008, acelaşi evaluator a subevaluat valoarea altor terenuri. Acelaşi evaluator a mai efectuat o lucrare similară, tot la Constanţa, într-un alt dosar în care este implicat fostul acţionar de la Dinamo, Cristi Borcea.

Seria amănuntelor scandaloase din activitatea fostei conduceri a ANRP continuă. Unul dintre evaluatorii agreaţi de Crinuţa Dumitean, protejata lui Ioan Oltean, a prestat servicii pentru instituţia statului, deşi se afla deja pe lista unor persoane trimise în judecată pentru acelaşi gen de activităţi. Dosarul, trimis în instanţă încă din anul 2008, se află chiar şi acum în faza de fond, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

A evaluat până la de zece ori preţul pieţei

Numele evaluatorului penal Alin Horaţiu Dima apare în cel de-al treilea dosar în care este urmărită fosta preşedintă a ANRP, Crinuţa Dumitrean, şi în al doilea deschis pe numele afaceristului Horia Simu. În 26 ianuarie, DNA a anunţat începerea urmăririi penale împotriva fostei conduceri a ANRP şi a membrilor Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru abuz în serviciu şi luare de mită. Omul de afaceri Horia Simu a fost pus sub acuzare pentru dare de mită şi spălare de bani în formă continuată, în timp ce Alin Horaţiu Dima, expert evaluator în acest dosar, a fost pus sub urmărire penală pentru complicitate la abuz în serviciu şi luare de mită,
Povestea acestui ultim dosar care priveşte fraudele de la ANRP începe în octombrie 2008, când afaceristul Horia Simu, poreclit şi “baronul cuprului”, a achiziţionat, printr-un intermediar, drepturile litigioase pentru un teren, în suprafaţă de 25 de hectare, din Municipiul Constanţa. Simu a plătit pentru aceste drepturi suma de 700.000 de euro. Ulterior, Horia Simu a demarat demersuri pentru a obţine despăgubiri pe acest teren. Astfel, în 26 mai 2011, Crinuţa Dumitrean, în calitate de preşedinte al ANRP şi al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, împreună cu alţi funcţionari ai ANRP, cercetaţi în mai multe dosare (Remus Vurgi Baciu, Oana Vasilescu, Florentina Sava, Dragoş Bogdan şi Cătălin Florin Teodorescu), au sărit în sprijinul lui Simu. Procurorii spun că aceştia, prin exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu şi cu încălcarea prevederilor legale, au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Alin Horaţiu Dima, care a evaluat terenul în cauză la un preţ de 35 de euro pe metru pătrat, suma stabilită pentru despăgubirea lui Horia Simu ridicându-se la 8.750.000 de euro, adică 37,24 milioane de lei.

Crinuţa, 400.000 de euro şpagă. Evaluatorul, doar 5.000

În urma cercetărilor, anchetatorii au ajuns la concluzia că suma a fost supraevaluată de către expertul Dima cu aproximativ 7.850.000 de euro, prejudiciu adus bugetului de stat. Lucrurile au stat în felul umrător: membrii Comisiei au intrat în posesia concluziilor raportului de evaluare, raport pe care Alin Horaţiu Dima l-a întocmit cu nerespectarea standardelor internaţionale de evaluare. Deşi aveau cunoştinţă că suprafaţa respectivă de teren era situată în extravilanul Municipiului Constanţa, având destinaţie agricolă, “nu au observat” umflarea preţului,
Pentru această “lucrare”, fosta şefă a ANRP a primit şpagă de la Horia Simu 400.000 de euro. Banii au fost ceruţi la sfârşitul anului 2010, respectiv 2011, dar au fost primiţi efectiv, printr-un intermediar, în lunile iulie şi august 2011. În ceea ce-l priveşte pe evaluatorul Alin Horaţiu Dima, acesta a primit, la începutul lui 2011, de la Simu, tot printr-un intermediar, o mită de 5.000 de euro.

Idee în textul de mai sus
Ulterior încasării despăgubirii, în perioada iunie-noiembrie 2011, afaceristul Horia Simu a încheiat cu mai multe firme controlate de el nouă contracte de împrumut, pentru a disimula o parte din despăgubirea suraevaluată. Este vorba despre 5.066.300 de euro.

În 2008, acelaşi expert a subevaluat 100 de hectare pe faleza din Constanţa

Acest dosar este cu atât mai dubios, întrucât a izbucnit la începutul acestui an, în condiţiile în care evaluatorul Alin Horaţiu Dima nu este la prima faptă de acest gen anchetată de DNA. Acelaşi expert a fost trimis în judecată, la sfârşitul lunii octombrie 2008, pentru infracţiuni de corupţie similare. Este vorba despre dosarul în care au ajuns în faţa instanţei Curţii de Apel Bucureşti nu mai puţin de 37 de persoane, pentru restituirea şi atribuirea ilegală a aproximativ 100 de hectare de teren intravilan în Municipiul Constanţa şi Staţiunea Mamaia, prejudiciul estimat în această cauză ridicându-se la 114 milioane de euro. Fostul edil al Constanţei şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu, sunt vedetele acestui dosar. Alături de ei, din partea comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 au mai fost trimişi în judecată directorul Direcţiei Patrimoniu, directorul Direcţiei Investiţii şi patru consilieri locali, acuzaţi de abuz în serviciu, fals intelectual şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Alţi patru funcţionari ai Primăriei, patru mandatari, trei notari şi doi moştenitori ai persoanelor îndreptăţite să primească despăgubiri sunt judecaţi pentru complicitate la săvârşirea de infracţiuni sau pentru instigare.
În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată afaceriştii Viorel Pană, Valentin Gheorghe Ionescu, prin firma Habitat şi Ambient SA, fostul acţionar de la Dinamo, Cristian Borcea, Mihai Camboianu şi Bogdan Gabriel Sandu, prin SC Holland Development Group SA, dar şi afaceriştii Marius şi Carmen Puşcaşi, împreună cu Mihai Sergiu Ceacîreanu, prin SC New Home Construct SA, trei interpuşi ai acestora, Paraschiva Barbu, Alexandru Octavial Şerban şi Basarab Popa, prin societăţile Pomacosr SA şi Aqualand SA. Nu în ultimul rând, pe lista celor judecaţi se află evaluatorul agreat de Primăria Constanţa pentru această afacere, Alin Horaţiu Dima, cel care, trei ani mai târziu, primea şpagă de la Horia Simu suma de 5.000 de euro ca să supraevalueze terenurile agricole pentru care afaceristul a primit despăgubiri de la ANRP.


Idee în textul de mai sus
Persoanele aflate în comisia de aplicare a Legii 10/2001, din cadrul Primăriei Constanţa, sunt acuzaţi că, întrre 2002 şi 2005, au soluţionat defectuos o serie de cereri de restituire a unor terenuri, o parte din suprafeţe trecând chiar în posesia lor sau a unor persoane din anturajul lor, deşi nu aveau acest drept. Cei trei moştenitori au revendicat o suprafaţă de 309.494 metri pătraţi de teren, însă au beneficiat, în cele din urmă, de restituirea unei suprafeţe de aproape un milion de metri pătraţi, fiind restituite în acest fel porţiuni de plajă şi faleză care, prin lege, se află în domeniul exclusiv al proprietăţii publice, neputând intra niciodată în posesia unor terţi sau firme.


Două dintre terenurile subevaluate chiar şi de 10 ori au ajuns, spun procurorii, în proprietatea unor persoane influente pe plan local

Dosarul zace de opt ani în primă instanţă, la Curtea de Apel Bucureşti

Potrivit rechizitoriului întocmit în anul 2008, persoanele îndreptăţite la restituire au fost convinse, după trecerea a doi sau trei ani, să-şi vândă drepturile succesorale sau chiar terenurile în cauză, pentru sume care reprezentau 1% din valoarea la care au fost, iniţial, obligate să renunţe. Procurorii susţineau că aceste terenuri aveau să ajungă în proprietatea persoanelor cărora “le-au fost predestinate, cu mult înaintea soluţionării cererilor de restituire”. Majoritatea terenurilor, atribuite pe alte amplasamente, au fost subevaluate de evaluatorul Alin Horaţiu Dima chiar de zece ori faţă de preţurile pieţei.
Unul dintre terenuri are suprafaţa de 2,7 hectare şi pe el s-a construit parcul de distracţii acvatice Aqua Magic, aflat în proprietatea societăţii Aqualand SA, unde, printre acţionari, se numără Basarab Popa, despre care procurorii spun că este vărul lui Radu Mazăre.

Ori prea mult, ori excesiv de puţin

Un alt teren, în suprafaţă de 8.307,78 metri pătraţi, este situat în zona Căpităniei Vila Marina, pe malul Lacului Siutghiol, şi a ajuns, potrivit aceloraşi procurori, în proprietatea lui Radu Mazăre, a mamei şi a fratelui acestuia. Un al treilea teren, în suprafaţă de 5,24 hectare, situat în Parcul Tăbăcăriei, nu a fost restituit în natură posesorilor drepturilor succesorale, ci firmei care a achiziţionat aceste drepturi – SC Holland Development Group SRL, care au plătit sume cu până la 100 de ori mai mici decât preţul real.
Dosarul se află şi astăzi în faza de judecată a fondului la Curtea de Apel Bucureşti, cu toate că el a fost finalizat cu opt ani în urmă. Implicarea evaluatorului Alin Horaţiu Dima în aceste operaţiuni, cercetate de procurorii DNA, ridică serioase semne de întrebare referitoare la modul în care acelaşi evaluator a putut ca, trei ani mai târziu, să săvârşească noi infracţiuni similare în dosarul lui Horia Simu, fără ca acest lucru să fie cunoscut imediat de către anchetatori. Mai mult, un alt semn de întrebare este legat de cât de legală a fost angajarea lui Dima de către ANRP, pentru a face evaluări, în vederea acordării de despăgubiri, atât timp cât el se afla deja în judecată pentru fapte de corupţie în legătură cu profesia de expert evaluator. Şi, nu în ultimul rând, se mai poate ridica întrebarea: ce au făcut procurorii din 2011, până în ianuarie anul acesta, în acest dosar?


1% din valoarea terenurilor primeau proprietarii de la samsarii imobiliari, care apoi reuşeau cu ajutorul unor reţele bine puse la punct să încaseze rapid despăgubirile



“Cuplul” penal Simu-Dumitrean, trei dosare privind despăgubirile ANRP

Afaceristul Horia Simu a mai fost trimis în judecată într-un dosar privind primirea de la ANRP, tot pe vremea Crinuţei Dumitrean, a unor despăgubiri de 128 de milioane de euro pentru un teren amplasat lângă Serviciul de Telecomunicaţii Speciale din Bucureşti. “Jurnalul Naţional” a dezvăluit, luna trecută, faptul că în acesată operaţiune a fost implicat un alt expert evaluator, pe nume Alexandru Florin Hanu, care a supraevaluat despăgubirile cu peste 70 de milioane de euro. Acest expert a devenit, ulterior, partener de afaceri al lui Simu în mai multe companii pe care acesta le-a finanţat cu banii obţinuţi ilegal, firme prin care a preluat, de la stat, mai multe întreprinderi din domeniul construcţiilor.
În ceea ce o priveşte pe Crinuţa Dumitean, aceasta are la activ un al treilea dosar penal, întocmit la sfârşitul anului trecut, în care vicepreşedintele PNL, Ioan Oltean, este acuzat, la rândul lui, că a primit mită 600.000 de euro în curtea unei biserici din Chitila, pentru a-i face “intrarea” la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor unui alt afacerist, Mihai Rotaru, să obţină despăgubiri de 106 milioane de lei de la ANRP.
 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri