Numărul tot mai mare de investiţii în China va propulsa yuanul, care va deveni în următorii 10 ani a treia monedă a planetei, fiind depăşită doar de dolarul american şi euro, estimează Morgan Stanley, una dintre cele mai mari bănci din Statele Unite.
Guvernul de la Beijing a încercat constant în ultimii ani să promoveze yuanul pe plan internaţional.
În prezent, acesta reprezintă 2% din tranzacţiile la nivel mondial, însă ar putea ajunge la 5-10% până în 2030, depăşind yenul japonez şi lira sterlină.
Se estimează că a doua mare economie mondială, după Statele Unite, va urca pe poziția întâi în următoarele decenii. Aceasta a crescut de 50 de ori față de nivelurile înregistrate în 1980.
În timpul ultimei crize financiare, China a devenit principalul investitor al planetei, într-o perioadă în care marile puteri erau mult prea slăbite din punct de vedere economic. Astăzi, în contextul pandemiei de coronavirus, ţara estimează o creştere de 1% a Produsului Intern Brut (PIB), în condițiile în care toate marile economii sunt în recesiune. Totuşi, acest avans reprezintă cea mai slabă creştere din ultimii 40 de ani.