Jurnalul.ro Ştiri Politică Ce spune Florin Cîțu despre chemarea primarilor la guvern

Ce spune Florin Cîțu despre chemarea primarilor la guvern

Premierul Florin Cîțu a spus că nu vede nicio problemă în faptul că vin primarii din țară la Guvern pentru a obține fonduri. El a declarat că vin și cei de la PSD, nu doar cei de la PNL.

„Sunt criticat că vin și mă vizitează primarii noștri la Guvern. Care este problema? Da, foarte bine! Să vină! I-am invitat și pe primarii de la PSD! Repet! Vreau să dezvoltăm România. Vin oamenii la Guvern, văd care sunt proiectele, sursele de finanțare și împreună dezvoltăm aceste programe. Nu avem nimic e ascuns”, a răbufnit Florin Cîțu, la Satu Mare.

Premierul a fost acuzat că cheamă primarii liberali la Guvern pentru a-i convinge, cu fonduri pentru localitățile pe care le conduce, să îl susțină în alegerile interne, pentru a deveni președinte al PNL.

El recunoaște că sunt mai mulți primari liberali decât social-democrați care vin la Guvern, dar explică faptul că acest lucru se întâmplă deoarece aceștia „au fost uitați, au fost lăsați. Administrațiile conduse de primari liberali au fost lăsate de izbeliște în ultimii ani, nu au primit finanțare” și de aceea în aceste zone sunt foarte multe probleme.

Florin Cîțu și Ludovic Orban s-au înscris în cursa pentru șefia PNL, Congresul Național urmând să aibă loc în 25 septembrie.

Mediafax

Subiecte în articol: florin citu psd pnl primari
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri