Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cel mai mare produs expirat din România: sistemul energetic

Cel mai mare produs expirat din România: sistemul energetic

de Adrian Stoica    |   

În present, 80% din grupurile termoenergetice existente au durata de viaţă depăşită, iar aproape 84% din liniile electrice aeriene (LEA)  au anul punerii în funcțiune în perioada 1960-1979, în condiţiile în care durata de viaţă normată a liniilor este de 48 de ani. Până în 2027, compania Transelectrica ia în calcul retragerea din funcţiune a unor grupuri termoenergetice totalizând 4.996 MW putere netă disponibilă, dintre care 2.714 MW până în 2022 inclusiv. Concomitent, până în 2027, vor fi puse în funcţiune grupuri energetice noi şi retehnologizate cu o putere netă disponibilă de cel puţin 5.100 MW, potrivit prognozelor din Planul de Dezvoltare a Reţelelor Electrice de Transport în perioada 2018-2027, realizat de Transelectrica pe baza datelor transmise de către producătorii de energie.

Investiţiile realizate pentru retehnologizarea şi modernizarea grupurilor termoelectrice din Sistemul Energetic Naţional au fost la un nivel scăzut după 1990, iar acum foarte puţine grupuri sunt echipate cu instalaţii pentru reducerea emisiilor care să le permită încadrarea în normele impuse de Uniunea Europeană. Cele mai noi directive de mediu ale Comisiei Europene impun condiții drastice de mediu pentru termocentrale, de îndeplinit până în 2021, iar aplicarea lor va duce la închiderea multor mine de cărbune şi a grupurilor termoenergetice.

Retragerea din funcţiune a unor importante capacităţi de producţie va fi compensată cu punerea în exploatare a altora. Transelectrica estimează că, în următorii zece ani, vor reintra în funcţiune capacităţi însumate de peste 2.800 MW şi vor apărea capacităţi noi cu o putere de 2.300 MW, asta fără a lua în calcul potenţialele investiţii noi în sectorul regenerabilelor. "Conform acestui scenariu de dezvoltare, în aceeaşi perioadă vor fi repuse în funcțiune, după reabilitare, patru grupuri de la Turceni, trei grupuri de la Rovinari, un grup la Craiova și un grup nuclearelectric de la Cernavodă (oprit în retehnologizare pentru prelungirea duratei de viaţă), însumând o putere netă disponibilă de 2.841 MW. În ceea ce priveşte intenţiile de instalare de grupuri noi, conform informaţiilor transmise de producătorii existenţi, acestea însumează o putere netă disponibilă de circa 2.306 MW", arată Transelectrica.

Scenariul verde de dezvoltare a sistemului

Potrivit planului de dezvoltare a reţelelor electrice realizat de Transelectrica, s-a luat în calcul şi  un scenariu „verde” care prevede:

1. Punerea în funcţiune a unor centrale eoliene însumând o putere instalată de:

- 3.400 MW până în 2022 și 3600 MW până în 2027 în Scenariul de Referință;

- 3.500 MW până în 2022 și 4.000 MW până în 2027 în Scenariul verde;

 

2. Punerea în funcţiune a unor centrale fotovoltaice (solare) însumând o putere instalată de:

-1.500 MW până în 2022 și 1.600 MW până în 2027 în Scenariul de Referință;

-1.500 MW până în 2022 și 2.000 MW până în 2027 în Scenariul verde.

Transelectrica ia în calcul o creștere a consumului de energie cu 7,9% până în 2027, astfel: cu 2,7% pe termen mediu (2022) şi cu circa 5,2% pe termen lung (2027).

 

 

Subiecte în articol: Transelectrica
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri