Micuțul a ajuns la spital cu febră și la testare s-a aflat că este pozitiv la SARS CoV-2. Mama este internată cu micuțul, deși nu este infectată. Și tot la Pitești, un nou-născut a împlinit o lună, chiar în spital. Și el este pozitiv. Spitalul de Pediatrie Pitești are internați 94 de pacienți.
În ultimele trei zile, numărul copiilor internați la Spitalul de Pediatrie Pitești a fluctuat. Din păcate, la un nivel ridicat față de luna decembrie a anului 2021. În decurs de două săptămâni, reprezentanții spitalului au fost nevoiți să tot extindă capacitatea secției COVID: de la un etaj la două și au ajuns acum la patru etaje - două pentru suspecți și două secții și jumătate pentru cei confirmați. „Vineri au fost 102 pacienţi internaţi, luni - 84, iar marți - 94. Numărul creşte, scade puţin, iar creşte. Majoritatea copiilor internaţi au între 0 şi 3 ani. Mai sunt şi copii cu coronavirus ai căror părinţi refuză internarea, dar sunt mai mari. Preferă să-i trateze acasă. Cel mai mic pacient avea 10 zile la internare”, a precizat managerul Spitalului de Pediatrie Piteşti, medicul Tudor Ionescu.
Infectat acasă, la câteva zile de la naştere
Despre nou-născutul care în primele zile de viaţă a fost infectat cu noul coronavirus am aflat că este la spital de patru zile. Mama lui, deşi nu are COVID-19, este internată cu micuţul. „Este un nou-născut internat pe data de 29 ianuarie. A ajuns la Spitalul Costeşti cu febră. Acolo a fost testat, iar testul a ieşit pozitiv. În aceeaşi zi a fost transferat la unitatea noastră. Mămica a declarat că a stat acasă cu el 5 zile. Ea nu este infectată, dar este internată alături de copil. Nu ai cum să desparţi mama de nou-născut. Are o formă uşoară, este stabil, echilibrat hemodinamic şi sub tratament”, a precizat doctoriţa Adina Enescu, director medical şi purtător de cuvânt al Spitalului de Pediatrie Piteşti.
Bebelușul a venit pe lume la Spitalul Judeţean Piteşti, de unde atât el, cât şi mama au fost externaţi sănătoşi. În cele 5 zile cât a stat acasă s-a infectat după ce a intrat în contact cu o persoană pozitivă. Un alt nou-născut cu coronavirus a împlinit o lună de viaţă, în spital. În cazul lui, și mama este infectată și primește tratament cu copilul la Spitalul de Pediatrie Piteşti. Cei doi au forme ușoare.
Șase gravide cu coronavirus au născut luna aceasta la Piteşti
La Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti au născut în luna ianuarie şase femei infectate cu SARS COV-2. „În luna decembrie 2021, din cele 108 nașteri, doi bebeluși ale căror mame au avut test pozitiv au fost transferați la Spitalul Municipal Câmpulung. În ianuarie au fost 136 naşteri şi au fost transferaţi al Câmpulung 6 nou-născuți ale căror mame au avut test pozitiv la SARS CoV-2”, a declarat Cristina Cazacu, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti.
Gravidele programate să nască la Județean trebuie să aibă un test negativ. Dacă au un test pozitiv sunt trimise să nască la Spitalul Municipal Câmpulung. Cele care vin de urgenţă, urmează un protocol. Sunt testate la Unitatea de Primiri Urgenţe, nasc în Secţia de Obstetrică Ginecologie, dar nu intră în contact cu bebeluşii până când nu vine rezultatul testului. Și nou-născutul este testat. Dacă rezultatul este negativ la ambii, copilul este dus în salonul mamei. Dacă testul confirmă infectarea mamei, atât ea, cât și copilul sunt transferaţi la Spitalul Municipal Câmpulung.