Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Cele 7 condiții de bază pentru a avea corp frumos și sănătos

Cele 7 condiții de bază pentru a avea corp frumos și sănătos

Fac parte dintre persoanele pentru care o siluetă frumoasă este importantă. Îmi plac lucrurile frumoase, în general. Dar, mai important de atât, este să-mi mențin corpul în stare cât mai bună cât mai mult timp. Urăsc spitalele și ideea de neputință. Nu mă sperie ideea de bătrânețe pentru că implică pierderea frumuseții ci a capacității de a face lucruri.

Asta este filosofia mea, motorul meu. Nu trebuie să fie motivație pentru toată lumea. Fiecare își găsește propriile resorturi și acestea sunt importante numai în măsura în care reprezintă combustibilul pentru ambiția de a-și pune viața în ordine.

Pentru cei care vor să-și alimenteze corpul cât mai deștept, iată 7 principii pe care trebuie să le respecte o dietă sănătoasă. Este părerea profesorului Gheorghe Mencinicopschi despre care v-am mai spus că reprezintă un reper pentru mine în materie de nutriție.

1. Nu există viață fără apă și fără mișcare

Orice celulă a corpului are nevoie de apă pentru a funcționa corespunzător iar fără mișcare aceste mecanism extraordinar, care este corpul uman, va începe să scârțâie. Totul în viață funcționează după principiile fizicii, inclusiv organismul.

Și nu este niciodată prea târziu ca să te apuci de făcut mișcare, chiar dacă n-ai mai făcut demult sau chiar niciodată. Poți începe să te antrenezi acasă, așa am început și eu, după 30 de ani, când am realizat cât de dăunător este sedentarismul. Și, dacă am putut eu, poate oricine. Eu am început cu un antrenament foarte asemănător cu acesta:

cu singura diferență că asta e varianta îmbunătățită.

2. Nicio zi fără legume și fructe

Sunt principalele surse de nutrienți esențiali organismului. Fără aceștia, apar deficiențe care apoi se traduc în boli. Fructele trebuie mâncate separat de mese, la distanță de măcar o oră, și în prima parte a zilei pentru că îngreunează digestia. Nu toate, desigur, dar aici vorbim despre cazul general. La legume, însă, nu există restricții. Pot fi mâncate oricând, în orice cantități sau combinații. Condiția este să fie consumate crude, așa e cel mai bine, sau făcute pe grătar sau la abur.

 

Citește mai mult pe andreeasava.ro

Subiecte în articol: andreea sava
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri