Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Cele mai nocive combinații alimentare

Cele mai nocive combinații alimentare

Anumite alimente se combină de minune, iar aici nu ne referim numai la gust, ci și la efectul pe care îl au asupra organismului. Pe de altă parte, altele nu ar trebui mâncate niciodată împreuna, pentru că împiedică absorbția de nutrienți, balonează și cresc nivelul zahărului în sânge.

Potrivit Prevention.com, următoarele șase combinații nu ar trebui făcute niciodată dacă vreți să evitați problemele digestive și stările de rău.


Ceai + lapte

Ceaiul negru este bogat în antioxidanți, care reduc inflamația asociată cu diverse boli cronice. Adăugând chiar și o cantitate mică de lapte (de vacă sau de soia) în ceașca cu ceai anulați toate aceste beneficii. Proteinele din lapte „se lipesc” de antioxidanții din ceai și previn absorbția acestora.

În plus, nu puteți beneficia nici de calciul din lapte. „Cafeina din ceai împiedică absorbția calciului”, afirmă Rachel Meltzer Warren, nutriționist britanic.


Pâine albă + gem

Carbohidrații simpli fac ca nivelul zahărului din sânge să crească în mod alarmant. Asocierea a două tipuri de astfel de carbohidrați reprezintă o rețetă pentru dezastru. Pe termen lung, creșterea și scădearea bruscă a nivelului zahărului în sânge afectează pancreasul și conduce la rezistă la insulină și diabet.

Cea mai bună idee ar fi să renunțați la carbohidrați rafinați, alegând cereale integrale, bogate în fibre, iar foamea va fi satisfăcută pe termen lung.


Salată + dressing-uri fără grăsime

Evitând să adăugați grăsimi în salată, împiedicați absorbția de nutrienți, afirmă nutriționiștii. De fapt, un studiu apărut în paginile Jurnalului American de Nutriție Clinică a demonstrat că anumiți compuși din vegetale, precum carotenoizii, sunt mult mai ușor absorbiți atunci când sunt combinați cu grăsimi. Nu ezitați să puneți o lingură de ulei de măsline în salată!


Alcool + cofeină

Probabil ați fost cel puțin o dată într-o situație de acest fel: stați la masă cu familia, beți un pahar cu vin și pentru a combate senzația de somnolență, beți o ceașcă cu cafea. O idee foarte proastă! De ce? Energia obținută din cofeină maschează intoxicația cu alcool. Același lucru este valabil și pentru băuturile/coctailurile care combină cele două substanțe, spre exemplu Irish coffee, Russian coffee, Kahlua sau vodka și Red Bull.


Linte + vin roșu
Vinurile roșii conțin compuși numiți tanine. Când taninele se amestecă cu vegetale bogate în fier precum lintea sau soia, absorbția mineralului este împiedicată. Cu această problemă se confruntă în special vegetarienii și veganii, cărora le este mai greu să obțină cantitatea de fier necesară din plante.


Burgeri + bere

Atât berea cât și burgerii sunt procesați de ficat, dar prioritar este alcoolul, fiind perceput de corp ca o toxină. Combinația vă va face să vă simțiți greoi și, evident, îngrașă. Alimentele bogate în grăsimi se digeră mult mai greu, iar alcool nu va face decât să întârzie acest proces complex.
 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri