Jurnalul.ro Ştiri Externe China - A fost descoperit un medicament pe bază de plante cu o vechime de 2.000 de ani

China - A fost descoperit un medicament pe bază de plante cu o vechime de 2.000 de ani

O echipă de cercetători chinezi a examinat un artefact dezgropat dintr-un mormânt datând din perioada dinastiei Han de Vest (206 î.Hr. - 25 d.Hr.) şi a confirmat că este vorba despre un medicament tradiţional pe bază de plante, relatează sâmbătă Xinhua.

Artefactul a fost adus la lumină în urma excavărilor din 2015 la mormântul marchizului de Haihun din provincia Jiangxi, situată în estul Chinei. Recent s-a confirmat că aceasta este o rădăcină procesată de rehmannia, o plantă comună în medicina tradiţională chineză, a indicat Huang Luqi, preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale din China, care a condus cercetarea.

Se estimează că aceasta este cea mai veche mostră de medicament procesat pe bază de plante descoperit până în prezent în China.

Huang a declarat că echipa sa a folosit mai multe metode tehnologice, precum microscopia, spectrometria de masă şi reconstrucţie tridimensională, pentru a analiza eşantionul şi a descoperit că este o rădăcină de rehmannia, acoperită cu zaharoză şi amidon.

Zaharoza şi amidonul ar fi fost aplicate pentru a diminua gustul amar al plantei procesate şi mirosul neplăcut, potrivit lui Peng Huasheng, membru al echipei de oameni de ştiinţă.

Mostra are o semnificaţie deosebită pentru studiul tehnicilor de prelucrare a leacurilor în medicina tradiţională chineză, a subliniat Huang.

AGERPRES

Subiecte în articol: China medicamente
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri