Jurnalul.ro Tech Ştiinţă China a lansat pentru prima dată în istoria sa o rachetă spaţială de pe o platformă marină

China a lansat pentru prima dată în istoria sa o rachetă spaţială de pe o platformă marină

China a lansat cu succes o rachetă de pe o platformă marină, realizând astfel o premieră pentru această ţară, reuşita fiind considerată cel mai recent pas înainte făcut de autorităţile de la Beijing în direcţia implementării ambiţiosului program spaţial chinez, informează Reuters şi AFP. 

Racheta Long March 11 a fost lansată de pe o rampă construită pe o barjă uriaşă semisubmersibilă şi aflată în Marea Galbenă, situată între China şi Peninsula Coreeană, la ora locală 12:06 (04:06 GMT), a raportat agenţia spaţială chineză (CNSA).

Mica rachetă, construită pentru a fi manevrată cu rapiditate, inclusiv de pe situri mobile de lansare, precum vapoare, a transportat la bordul ei şapte sateliţi - doi experimentali şi cinci comerciali -, care au fost plasaţi pe orbită. Unul dintre sateliţi măsoară viteza vânturilor de la suprafaţa mării şi va putea fi utilizat pentru a prevedea formarea taifunurilor. 

Racheta a transportat şi doi sateliţi de comunicaţii pentru China 125, o companie de tehnologie cu sediul la Beijing, care doreşte să lanseze sute de sateliţi ce vor avea misiunea de a furniza de pe orbită servicii mobile globale. 

Folosirea unei rampe de lansare flotante prezintă într-adevăr mai multe avantaje. 

Metoda permite transportarea rachetei mai aproape de ecuator, de unde beneficiază mai bine de rotaţia Terrei. Impulsul de lansare este mai mare şi permite încărcarea în lansator a unui număr mai mare de sateliţi, care pot avea, de asemenea, greutăţi mai mari. 

Realizarea de lansări de pe mare, departe de zonele locuite, permite minimalizarea riscurilor de prăbuşire pe Terra a deşeurilor rezultate în urma unui eventual accident. 

În plus, potrivit CNSA, transportul unei rachete dintr-un port chinez până la o platformă marină necesită în general cel mult o săptămână. 

China nu este prima ţară care efectuează lansări de pe mare: compania Sea Launch, cu capital majoritar rusesc, a realizat mai multe zeci de lansări de acest tip între 1999 şi 2014. 

Anunţul de miercuri reprezintă însă o nouă etapă importantă pentru gigantul asiatic, care are ambiţia de a face concurenţă celorlalte mari puteri din industria spaţială, precum Statele Unite, Rusia şi UE. 

Autorităţile de la Beijing intenţionează să înceapă în 2020 construirea unei staţii spaţiale proprii, care va putea fi locuită de echipaje de astronauţi. 

China investeşte miliarde de euro în programul ei spaţial, pilotat de armată. Această ţară a plasat deja numeroşi sateliţi pe orbită pentru piaţa internă (monitorizarea Terrei, telecomunicaţii, sistemul de geolocalizare Beidou), dar şi pentru alte state. 

La începutul acestui an, China a devenit prima ţară din lume care a reuşit să plaseze cu succes o sondă pe faţa ascunsă a Lunii. Specialiştii chinezi speră să trimită şi o misiune cu astronauţi pe Lună "peste aproximativ 10 ani".

AGERPRES

Subiecte în articol: China racheta spatiala platforma marina
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri