Istorisea una dintre cele mai lăudate pledante din avocatura românească, maestra pledoariile la bară, Ana Maria Diculescu: “Mama era ţărancă din Oltenia, nu ştia carte, o femeie extraordinară. Venea ruptă de oboseală de la munca pe câmp şi mă punea să spun lecţiile. Era atentă la nuanţele din rostirea mea, îmi făcea reproşuri, când turuiam lecţia, că am învăţat-o mecanic. Tata se chinuise ani lungi să pună bănuţ lângă bănuţ şi cumpărase o combină. Îşi lega pantalonii cu o sârmă, nu-i ajungeau banii pentru curea. Mama habar n-avea de fotbal, ne auzea cum reacţionam la televizor când ne presau adversarii, venea, săraca, de la bucătărie şi striga: «băieţii, fuga la hotare, că ne atacă duşmanii». Când plecam de la tribunal, după mari procese, îi dădeam mamei telefon, mă înviora glasul ei”. Maestra în avocatură din vârful ierarhiei plecase dint-un sat cu oameni sărmani. În România de azi nu curge mierea la chiuvetă, oamenii au insomnii gândindu-se cu ce bani să facă pacheţelul cu gustarea de la şcoală a copilului. Scandalizează dispreţul unor copii de bani gata, tăietori de frunză la câini, cei care aruncă mii de euro pentru a face cinste cu şampanie foarte scumpă, ca să nu fie mai prejos faţă de prinţii arabi aflaţi şi ei în cluburi. Nişte fiţoase cu multă chimie în sâni şi buze, cu vorbe puţine - că dacă zic o frază mai lungă, le curge sânge din gingii - se laudă cu poşetele de firmă, cu sutele de pantofi, cu tocarea banilor părinţilor. Odrasle fără căpătâi şi fără ruşine, ştiind doar să jumulească portofelele părinţilor avuţi. Profesorul doctor Teodor Horvat este recunoscut şi în Europa ca un as al operaţiilor pe plămâni. A venit şi a intrat la Medicină dintr-un sat din zona Aradului. Nu şi-a descusut hainele la dansul zvăpăiat din discoteci, cu aţa pusă de mama în punga de plastic făcea noaptea mii de noduri pe clanţă pentru a se deprinde să coasă rapid plăgile în sala de chirurgie. În zorii unei zile cu bubuituri şi fum din frontul ajuns în comuna lui a chiuit cu ceilalţi fii de ţărani când a zărit trupele române eliberatoare. Tot în zorii dimineţilor, nişte odrasle de bogătaşi abia ţinându-se pe picioarele înmuiate de şampanie au ieşit clătinat din club şi nu-şi mai recunoşteau limuzinele, avuseseră toate mărcile de lux, pe care le schimbau ca pe batiste. Nicolae Furdui Iancu este fiu al Munţilor Apuseni. Şi acum, când e celebru şi premiat, urcă mereu în vârf de munte la ferma de capre, pe care a înfiinţat-o în satul natal, ajunge greu pe povârnişuri: “Simt nevoia să respir din văzduhul moţilor mei”. I-a învăţat pe copii să cânte cu el pe scenă: “Nu uita că eşti român, nu uita că eşti român, că la biserica din sat popa Ioan te-a botezat şi lelea Stanca te-a ţinut un an la sân”.