Jurnalul.ro Ştiri Observator Cîțu: 32.000 de firme au aplicat pe platforma IMM Invest. Primele contracte vor fi semnate săptămâna viitoare

Cîțu: 32.000 de firme au aplicat pe platforma IMM Invest. Primele contracte vor fi semnate săptămâna viitoare

Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, a afirmat, joi, în ședința de Guvern, că un număr de 32.496 s-au înscris în programul IMM Invest, iar primele contracte vor fi semnate săptămâna viitoare.

„Vin cu un up-date al programului IMM Invest. 32.496 de IMM-uri aplicat, iar 1.690 au ajuns la bănci cu cererile. Primele contracte vor fi semnate săptămâna viitoare”, a spus Cîțu, în ședința de Guvern.

„E nevoie de aceste credite pentru IMM-uri”, a punctat premierul Ludovic Orban, în ședința de Guvern, legat de acest subiect.

Portalul imminvest.rowww.imminvest.ro a fost deschis pentru aplicantii IMM marți la ora 9.00.

Încă din primele minute de la deschiderea aplicației, un număr impresionant de IMM -uri au accesat programul, astfel la ora 9.30 peste 6200 de utilizatori erau înregistrați în diferite etape de înscriere în aplicație, iar peste 2.600 de aplicanți finalizaseră cu succes înscrierea.

Fondul de garantare le semnalează solicitantilor ca exista posibilitatea ca, in unele cazuri, sa apara o intarziere a raspunsurilor in completarea campurilor aplicatiei, cum ar fi confirmarea crearii user-ului si a parolei, sau a transmiterii mesajului de confirmare a inscrierii. Din cauza unor configurari tehnice aferente domeniilor YAHOO şi FREEMAIL.HU, mesajele transmise de aplicatia IMM Invest către adresele de e-mail din aceste domenii pot ajunge cu intarziere, dar cei care se gasesc in aceasta situatie trebuie să știe ca aceste aspecte de ordin tehnic nu vor afecta inscrierea in program.

Garantia FNGCIMM SA - IFN este de maxim 80% din valoarea imprumutului, fara a depasi suma de 2,5 milioane euro/beneficiar si se emite la solicitarea institutiilor finantatoare partenere, pentru finantari aprobate, pe baza analizei documentelor prezentate de catre finantator.

FNGCIMM SA - IFN colaboreaza cu 27 institutii financiare in baza unor conventii de lucru.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: florin citu imm invest
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri