Jurnalul.ro Ştiri Observator Ciucă: Este neconstituțional să mărim eșalonat punctul de pensie

Ciucă: Este neconstituțional să mărim eșalonat punctul de pensie

Mărirea eșalonată a punctul de pensie este neconstituțională, spune, luni, premierul Nicolae Ciucă. Declarația vine după ce liderul PSD, Marcel Ciolacu, a cerut duminică seara o majorare diferențiată a pensiilor.

„Anvelopa trebuie să fie de 15%, pentru că așa mi se pare normal ca cetățenilor să li se poată acoperi impactul pe care inflația l-a produs. Am stabilit foarte clar că măsurile sociale care au fost asumate și stabilite pentru acest an vor continua și anul viitor”, spune Nicolae Ciucă.

Premierul, care este și liderul PNL, precizează că acel ajutor de 50 de euro dat la fiecare două luni va continua și anul viitor.

„Legat de ceea ce urmează să stabilim pentru valoarea cu care se măresc pensiile, vom face în așa fel încât ele să se înscrie în cuantumul care se cuvine, de 15%. Este neconstituțional să mărim eșalonat punctul de pensie. Nu putem să avem creșteri diferențiate pe pensii”, conchide Ciucă.

Declarația vine după ce liderul PSD, Marcel Ciolacu, a cerut duminică seara o majorare diferențiată a pensiilor.

„Nu sunt de acord cu un procent egal la pensii, ci diferențiat. O să fie un procent fix pentru toată lumea pentru contribuție, nu partea specială. Este clar ca așa o să fie propunerea de la Muncă și Finanțe, nu pot să dau mărire la partea de pensie specială. Sunt încă în România pensii de 1500 de lei, trebuie o mărire mai mare, și sustenabilă, încadrată în anvelopă, dar și legala. Să mărim în funcție de mărime pensiile”, spunera, duminică seara, Marcel Ciolacu.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: nicolae ciuca pensie marire
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri