„România face pași fermi spre independența energetică și spre a deveni un exportator net de energie. Decizia SUA de a finanța cu 14 milioane dolari studiile de proiectare în România a reactoarelor modulare de mici dimensiuni (SMR) este un pas esențial pentru domeniul nuclear civil românesc”, a transmis duminică premierul.
Acesta spune că, în paralel cu dezvoltarea tehnologiei SMR, România va construi reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă.
Potrivit lui Nicolae Ciucă, producția de energie nucleară contribuie la scăderea gradului de poluare generată de centralele termoelectrice și la creșterea gradului de protecție a mediului, ambele fiind obiective asumate de întreaga Uniune Europeană.
„Îi încurajez pe actorii din industria nucleară din România și pe experții români din domeniu să se implice, pentru a deschide țării noastre calea către energia viitorului, nepoluantă, stabilă și accesibilă!
Prin aceste proiecte, platformele de extracție a gazului metan din Marea Neagră și investițiile în energia regenerabilă, România va deveni nu doar independentă energetic, ci și un furnizor stabil în regiune”, a adăugat premierul.
SUA vor investi alte 14 milioane de dolari în studiilor pentru dezvoltarea reactoarelor modulare mici (SMR) în România, a anunțat duminică ministrul Energiei, Virgil Popescu.
(sursa: Mediafax)