„Salut noul pas al Republicii Moldova pe calea europeană. Guvernul României este pregătit să ofere sprijin în formularea răspunsului la chestionarul Comisiei Europene. Vrem să vedem Republica Moldova în Uniunea Europeană”, scrie pe Twitter Nicolae Ciucă.
Reacția premierului Ciucă vine după ce comisarul pentru vecinătate și extindere Olivér Várhelyi i-a înmânat viceprim-ministrului guvernului de la Chișinău, ministrul al afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu, chestionarul Comisiei Europene cu privire la cererea de aderare la UE a Republicii Moldova.
„Răspunsurile pe care le vom oferi întrebărilor din acest chestionar vor reprezenta radiografia situației noastre de moment, aratând cât suntem de pregătiți pentru aderarea la Uniunea Europeană și, în același timp, ne vor indica unde trebuie să depunem eforturi suplimentare. Țara noastră își accelerează parcursul european. Am reiterat că suntem parte a Europei nu doar geografic, dar și prin identitatea pe care o purtăm, valorile pe care le împărtășim, prin limba română, limba oficială a UE pe care o vorbim și prin istoria comună pe care o avem. Ne așteaptă o perioadă de muncă intensă așa că începând chiar de astăzi, când am primit chestionarul, instituțiile sunt pregătite pentru a furniza informațiile necesare în cel mai scurt timp. Vom implica în acest proces nu numai autoritățile, ci și societatea noastră civilă pentru că aderarea la Uniunea Europeană reprezintă un proiect de țară care vizează viitorul fiecăruia dintre noi. Odată în plus dorim să demonstrăm că suntem o țară în care democrația funcționează, reformele sunt posibile, procesele de transformare dau rezultate iar viitorul nostru european este ireversibil”, a transmis, luni, Nicu Popescu.
(sursa: Mediafax)