Jurnalul.ro Ştiri Locale Clădirea fostului club Bamboo din Mamaia, distrusă de un incendiu violent

Clădirea fostului club Bamboo din Mamaia, distrusă de un incendiu violent

Un incendiu violent a distrus în totalitate, în noaptea de luni spre marţi, clădirea fostului club Bamboo din Mamaia, fără a se înregistra victime omeneşti, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea, Anamaria Stoica.

Potrivit acesteia, alarma de incendiu a fost dată imediat după ora 1,00, prin numărul de urgenţă 112, de către un martor, iar la faţa locului au fost mobilizate iniţial şapte maşini de luptă cu apă şi spumă şi o autoscară, focul manifestându-se deosebit de violent.

Potrivit informațiilor din presa locală, nu există victime, dar cei prezenți în club au fost nevoiți să iasă din clădirea în flăcări sărind pe geamuri.



"Au fost organizate imediat echipe de căutare, de către pompierii militari, şi s-a constatat că nu sunt victime, unitatea de alimentaţie publică fiind fără activitate comercială, în ultima perioadă", a precizat Anamaria Stoica.

 


 

Incendiul violent a fost lichidat în jurul orei 6,30, în sprijinul pompierilor militari venind şi două autospeciale de stingere private. La faţa locului au mai rămas de gardă patru maşini.

O anchetă a specialiştilor urmează să identifice cauzele care au generat incendiul. AGERPRES

Subiecte în articol: club bamboo Incendiu Bamboo
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri