Judecătorii au respins atât recursul făcut de Clotilde Armand împotriva sentinței Curții de Apel București din 11 martie 2024, cât și cererea sa de sesizare a Curții Constituționale.
„Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Clotilde Marie Brigitte Armand împotriva sentinţei nr. 389 din 11 martie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi recursul declarat de recurenta reclamantă împotriva aceleiaşi sentinţe, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, ca nefondate. Definitivă. Pronunţată astăzi, 11 decembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată în decizie.
ANI susținea, acum doi ani, că Armand a deținut în același timp atât funcția de primar, cât și pe cea de manager într-un proiect european. În consecință, agenția a cerut și a obținut în instanță interdicția ca aceasta să ocupe funcții publice timp de trei ani.
Clotilde Armand: Voi merge mai departe și voi ataca decizia la instanțele europene
„O mascaradă. Eu voi merge mai departe și voi ataca decizia la instanțele europene”, anunță Clotilde Armand, după Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut raportul ANI privind incompatibilitatea sa.
„Justiția lui Ciolacu funcționează. Plângere la ANI făcută de PSD - ANI condus de un director cu legături de familie în PSD - judecătoarea de la Înalta Curte, fiica unui membru marcant al PSD. Rezultatul era previzibil. Așa
Ea spune că prefectul și directorii departamentelor juridic și economic din primărie au semnat pentru legalitatea acelor dispoziții declarate acum cu probleme.
„O mascaradă. Sunt sute de primari PSD PNL care beneficiază de aceleași condiții. Pentru un lucru mult mai grav și flagrant precum cazul Toni Greblă - care și-a mărit ilegal salariul cu zeci de mii euro conform raportului Curții de Conturi a României - ANI tace și nu face nimic după două luni în care am depus plângeri. Nici măcar nu răspunde în termenul legal. Așa arată frica unui sistem cleptocratic. Frica de tot ce este just și corect, frica de oamenii cinstiți și competenți care luptă având un ideal de țară unde plagiatorii și combinatorii politicieni nu-și au locul. Eu voi merge mai departe și voi ataca decizia de astăzi la instanțele europene”, încheie Armand.
Înalta Curte de Casație și Justiție a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand și Agenția Națională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă și menține raportul ANI privind incompatibilitatea.
ANI susținea, acum doi ani, că Armand a deținut în același timp atât funcția de primar, cât și pe cea de manager într-un proiect european. În consecință, agenția a cerut și a obținut în instanță interdicția ca aceasta să ocupe funcții publice timp de trei ani.