Bărbat fără ifose şi truditor din convingere, Pintilii a adus pe gazonul partidei decisive cu Sparta zicerea aceea de la Mărăşeşti: pe-aici nu se trece”. Mijlocaşul Stelei bloca raidurile atacanţilor cehi, era şi tăvălit, iar fiecare recuperare a balonului era însoţită de grimase de durerere pe faţa lui. Juca căpitanul Stelei cu două coaste fisurate – şi dor fracturile de coaste al naibii de tare! –, dar Pintilii trecea peste junghiurile ascuţite din piept. S-au bucurat tare românii, demult îşi doreau o victorie în Europa, s-a tălăzuit bucuria cu zecile de mii de spectatori ridicându-se cu mâinile sus în tribune. În cartierele de blocuri s-au auzit explozii de urale când Stanciu a marcat golurile superbe prin şuturi viclene şi puternice. Nu-şi dă aere, cere doar atât: să i se spună Nicolae Stanciu, nu Nicuşor Stanciu. Ce păcat că şutul uluitor al lui Tamaş, o torpilă de la 60 de metri, a zguduit pârdalnica de bară şi n-a intrat în plasă. Ar fi fost o bijuterie fotbalistică de la acest fotbalist cu minte ageră, dar şi cu derapaje de puşti teribilist. Ce suflet frumos au românii, ce iertători sunt... S-au înghesuit spectatorii să se pozeze cu Hamrun, zvăpăiatul care a chiulit de la antrenament, dar care prin driblingurile lui şi-a cerut scuze. Şi-au adus aminte românii de veselia din seara magnifică de acum 30 de ani când, la Sevilla, Steaua cucerea Cupa Campionilor Europei. Dukadam a apărat toate penaltiurile, cu mâna lui măiastră a respins şuturile vedetelor Barcelonei. Şi culmea, la puţin timp, chirurgii au fost nevoiţi să cureţe artera braţului înămolită de depunerea de grăsimi. Viaţa maiestuosului portar era salvată. Au ieşit iarăşi la Universitate, scandând numele tricolorilor, acum 22 de ani, mii de români, sărbătorind victoria României la Mondialul din America împotriva campioanei mondiale, Argentina. Ilie Dumitrescu a marcat două goluri şi i-a pasat lui Hagi la golul trei, încât Maradona s-a înfuriat în loja oficială, a trântit scaunul şi a plecat, enervat că românii i-au eliminat pe argentinierii lui.