Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod galben de furtuni în 11 județe. Caniculă în alte 10 județe

Cod galben de furtuni în 11 județe. Caniculă în alte 10 județe

Cod galben de instabilitate atmosferică în 11 judeţe și Cod galben de caniculă în alte zece judeţe, în următoarele trei zile, transmite ANM.

Miercuri, orele 13:00 - 22:00, local în Moldova, nordul Munteniei şi zona Carpaţilor Orientali instabilitatea atmosferică va fi accentuată, cu averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, izolat, grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25 - 40 l/mp.
Judeţele vizate sunt: Bacău, Botoşani, Buzău, Iaşi, Neamţ, Prahova, Suceava şi Vrancea, iar parţial judeţele: Covasna, Harghita, Braşov.

Cod galben de caniculă şi disconfort termic va fi în judeţele Arad, Bihor, Caraş-Severin, Dolj, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Olt, Satu Mare şi Timiş.

Miercuri, joi şi vineri în Banat, Crişana, în cea mai mare parte a Olteniei, în vestul Maramureşului şi în sud-vestul Transilvaniei, va fi foarte cald, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Temperaturile maxime vor fi între 33 şi 37 de grade, iar cele minime între 17 şi 23 de grade.

 

Subiecte în articol: cod galben canicula instabilitate
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri