Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod galben de ninsori și vânt în Oltenia, Muntenia și sudul Banatului

Cod galben de ninsori și vânt în Oltenia, Muntenia și sudul Banatului

Cod galben de ninsori abundente și intensificări ale vântului în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, Munții Banatului și zona Carpaților Meridionali, transmite  Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Atenționarea intră în vigoare astăzi, la ora 18.00 și se menține până luni, la ora 14.00. Se vor semnala ninsori abundente, strat de zăpadă consistent și intensificări ale vântului.

În această noapte va ninge în sudul Banatului, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei, precum și în Munții Banatului și în zona Carpaților Meridionali, iar luni în Muntenia și zona Carpaților de Curbură. Stratul de zăpadă va depăși local 10 - 20 cm și izolat 30 - 40 cm.

Vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 45 - 55 km/h în regiunile sudice și de 60 - 70 km/h în Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini de peste 1.700 de metri, temporar viscolind ninsoarea.

Totodată este atenționare de vreme rea în aproape toată țara, până miercuri la ora 13.00. Se vor semnala precipitații în cea mai mare parte a țării, iar în jumătatea de sud se vor acumula cantități, local de peste 15 - 30 l/mp.

Temporar va ninge și se va depune strat de zăpadă, local consistent, iar în sudul Câmpiei Române, Bărăgan și Dobrogea vor fi și intervale cu lapoviță și ploaie și se va forma polei.

În a doua parte a săptămânii viitoare, vremea va deveni mai rece decât în mod normal pentru această perioadă. Local și temporar va mai ninge.

Mediafax

Subiecte în articol: cod galben ninsori
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri