Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod galben de furtună şi averse în 24 de judeţe şi în Capitală până la ora 23:00

Cod galben de furtună şi averse în 24 de judeţe şi în Capitală până la ora 23:00

de Redacția Jurnalul    |   

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă pe parcursul acestei zile în 24 de judeţe şi în zona Capitalei.

Potrivit meteorologilor, între orele 12:00 - 23:00, local, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină în Banat, cea mai mare parte a Crişanei, în vestul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia, nordul Dobrogei şi în sudul Moldovei.

De asemenea, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20 - 25 l/mp, izolat de peste 30 - 40 l/mp.

Judeţele aflate sub avertizare sunt: Alba, Argeş, Arad, Bihor, Brăila, Buzău, Cluj, Călăraşi, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Mehedinţi, Olt, Prahova, Tulcea, Timiş, Teleorman, Vâlcea, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.

În Capitală, în acelaşi interval orar, vremea va fi în general instabilă. Totodată, vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, cu viteze la rafală de 50 - 60 km/h. În intervale scurte de timp se vor acumula, în medie, 8 - 10 l/mp, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade.

Meteorologii precizează că astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrânse şi în celelalte regiuni. 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri