Jurnalul.ro Ştiri Observator Colţ al ţăranului întreprinzător, la Muzeul Satului

Colţ al ţăranului întreprinzător, la Muzeul Satului

de Dan Radu    |   

"Satul nou", o anexă recent construită a Muzeului Satului din Bucureşti, care se întinde pe trei hectare, lângă Palatul Elisabeta, a fost inaugurat, ieri, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la deschiderea instituţiei. Construcţiile prezentate aici evocă ţăranul întreprinzător, cuprinzând ateliere de ceramică, cabane de munte sau saloane de dans.

În mijlocul căsuţelor de lemn din Muzeul Satului tronează un cort mare, de plastic, sub care se îngrămădesc, pentru a scăpa de ploaie, personaje în costume populare, pitoreşti, alături de personalităţi precum Ion Caramitru, Ivan Patzaichin sau Grigore Leşe. Directorul muzeului, Paula Popoiu, face ultimele aranjamente pe scena acoperită unde se va sărbători inaugurarea noii anexe a muzeului – Satul nou. "Nu îl avem pe Michelangelo, pe Van Gogh, dar avem ţăranul român, cel care a creat tot ce este în jurul nostru", spune Paula Popoiu, deschizând ceremonia. Este invitat pe scenă un reprezentant al Patriarhiei care citeşte un mesaj al Preafericitului Daniel cu ocazia împlinirii a 80 de ani de existenţă a Muzeului Satului. Mesajul evocată tăria ţăranului român, care a supravieţuit prin jertfă şi păstrarea valorilor spirituale. Între timp, două coloane de căluşari adolescenţi s-au aliniat de-a lungul unei cărări. Apare printre ei premierul Dacian Cioloş, care este întâmpinat, pe scenă, în sunet de bucium, de Tulnicăresele din Apuseni, aduse special pentru acest eveniment. "Chiar dacă nu aş fi fost invitat, aş fi fost prezent azi, la această manifestare. Muzeul Satului este un loc de linişte şi reculegere pentru mine, de când am venit în Bucureşti", le mărturiseşte premierul celor prezenţi la ceremonie. Cioloş se declară un admirator al sociologului Dimitrie Gusti, cel care a pus bazele muzeului şi remarcă valoarea ştiinţifică a instituţiei, pe lângă cea etnografică. "M-a marcat că Dimitrie Gusti a spus că partea cea mai grea a ridicării muzeului a fost păstrarea autenticităţii clădirilor. Meşterii care au ridicat casele, fiecare din regiuni diferite, se inspirau unul de la altul. Asta arată capacitatea ţăranului de a asimila frumosul, care trece prin filtrul personalităţii sale", a spus premierul.

 

Satul nou, format din clădiri impunătoare

Ceremonia continuă, amintindu-se că veşnicia s-a născut la sat, cu încă două ore de discursuri. Premierul, Ion Caramitru şi Ivan Patzaichin se scuză şi pleacă repede, însă la inaugurare mai sunt prezenţi, pe lângă artişti populari, reprezentanţi ai 20 de ambasade, directori de muzee în aer liber din Europa sau Asia sau secretari de stat din Ministerul Culturii. Trăinicia Muzeului Satului este îndelung lăudată. La final, directorul Paula Popoiu le mulţumeşte şi angajaţilor. "Niciun director nu poate face totul singur. Şi Iisus Hristos a avut 12 apostoli". În sfârşit, panglica satului nou este tăiată. Segmentul se axează mai mult pe partea întreprinzătoare a ţăranului. Se pot vedea cuptoare de ceramică, ustensile masive, vile mai impozante ale sătenilor avuţi. Satul nou va avea în curând şi o biserică de lemn din 1787, unde se vor putea oficia căsătorii.

 

"Acest muzeu are şi o valoare ştiinţifică, pentru că aici, în multe din instalaţiile pe care le vedem, găsim resursa inteligenţei native a ţăranului român", Dacian Cioloş, premier

 

Noua secţiune promovează şi diversitatea satului. Pe lângă locuinţele în stil tradiţional românesc, pot fi văzute şi o casă evreiască şi una tătărească

Premierul Dacian Cioloş o asigură pe directorul Muzeului Satului, Paula Popoiu, că instituţia pe care o conduce este fructul material al şcolii române de sociologie

Imediat după tăierea panglicii, alaiul de vizitatori a poposit la casa unui apicultor, care a donat locuinţa pentru satul nou al muzeului

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri