Acordurile încheiate recent cu India și Vietnam arată că Europa încearcă să construiască o alternativă la folosirea comerțului ca instrument de coerciție geopolitică, într-o strategie care promite cooperare și creștere, fără amenințări și fără solicitări de obediență politică.
Descris de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, drept „mama tuturor acordurilor”, pactul UE–India poate părea modest, dacă este judecat strict prin prisma cifrelor: reduceri tarifare de doar 4 miliarde de euro, într-o relație comercială de 180 de miliarde.
Miza sa reală nu este însă una contabilă, ci una strategică, în condițiile în care marile economii încearcă să-și reseteze relațiile comerciale, într-o lume în care actuala administrație de la Washington a transformat tarifele într-o armă politică.
În paralel cu acordul cu India, Uniunea Europeană își consolidează relația cu Vietnamul, semnalând o schimbare de paradigmă în Asia.
Bruxelles-ul nu mai încearcă să fixeze partenerilor asiatici roluri industriale prestabilite. Dimpotrivă, europenii încurajează Vietnamul să urce în lanțul valoric, spre producția de înaltă tehnologie.
Această schimbare va muta probabil producția manufacturieră bazată pe forță de muncă ieftină din Vietnam spre alte economii ale lumii, iar India este poziționată ideal pentru a prelua această cerere.
La rândul lor, autoritățile din New Delhi promit să ofere Uniunii Europene un acces fără precedent în sectoare sensibile politic, precum industria auto, chiar dacă, în același timp, vor proteja strategia industrială internă a Indiei, prin cote și perioade de tranziție.
În aceste condiții, UE estimează că exporturile sale de bunuri către India se vor dubla până în 2032.
În schimb, piața europeană se deschide larg pentru exporturile indiene, în special pentru textile, fără a impune condiții excesive. Un alt câștig major pentru India este accesul accelerat la tehnologii europene avansate.
Fără anularea autonomiei geopolitice
Ceea ce diferențiază abordarea europeană este acceptarea faptului că aprofundarea comerțului nu trebuie să anuleze autonomia geopolitică.
În relația cu India, Europa tolerează continuarea achizițiilor de petrol rusesc - un pragmatism născut din șocul energetic care a urmat invaziei Ucrainei. În cazul Vietnamului, UE nu cere Hanoiului să aleagă între Europa și China.
Contrastul cu strategia administrației Trump este evident: SUA amenință India cu tarife pentru legăturile sale istorice cu Rusia, iar Vietnamul riscă taxe „reciproce” și controale dure, din cauza relațiilor sale comerciale strânse cu Beijingul.
Comerțul folosit ca armă poate semnala forță, dar erodează rapid încrederea. Bruxelles-ul, dimpotrivă, pare să vadă acum comerțul drept un mecanism necondiționat de împărțire a creșterii.
Noua abordare a liderilor de pe bătrânul continent se apropie de argumentul formulat recent de către premierul canadian, Mark Carney, care a afirmat la Davos că puterile de rang mediu își pot construi reziliența prin interdependență, fără a-și pierde autonomia.
La rândul lui, Ha-Joon Chang, economist sud-coreean de renume internațional, specialist în economie instituțională și dezvoltare economică, susține că statele bogate s-au dezvoltat prin protecționism, comerț strategic și intervenție publică, pentru ca, ulterior, să le ceară țărilor mai sărace să prospere exclusiv printr-o deschidere totală.
Este exact „scara” pe care lumea dezvoltată a urcat și pe care, apoi, a tras-o după ea.
Schimbare istorică
Actuala schimbarea de politică a Uniunii Europene capătă o mare însemnătate, tocmai pentru că recunoaște această lecție istorică.
Timp de decenii, comerțul european cu Asia a fost construit pe baza accesului unilateral și a unei dependențe gestionate.
Prin stimularea modernizării industriale în Vietnam și acceptarea unui protecționism selectiv în India, Europa renunță la modelul care bloca economiile aflate în dezvoltare în segmente cu valoare adăugată scăzută.
Nu este vorba de generozitate, ci de realism. Europa continuă să furnizeze capital, standarde și cerere.
Dezvoltarea relațiilor bilaterale trebuie să lase însă spațiu de manevră politicilor fiecărui stat în parte, în condițiile în care înțelegerile comerciale care au ignorat această realitate au eșuat rând pe rând.
Într-o lume fragmentată, UE pare să parieze acum pe comerț nu ca pe o armă, ci ca pe arhitectura unei creșteri comune.