Favorizarea făptuitorului de către rude până la gradul II sau afini nu se mai pedepseşte, au decis luni parlamentarii membri în Comisia specială pentru legile Justiţiei.
Comisia a modificat art. 269 - "Favorizarea făptuitorului" astfel: "Favorizarea săvârşită de un membru de familie sau afin până la gradul II nu se pedepseşte".
În prezent, favorizarea săvârşită de un membru de familie se pedepseşte, indiferent de gradul de rudenie.
Parlamentarii comisiei au adoptat un amendament al deputatului UDMR Marton Arpad la art. 277 - "Compromiterea intereselor justiţiei": "Fapta funcţionarului public care înainte de pronunţarea unei hotărâri de condamnare definitive se referă la o persoană suspectată sau acuzată ca şi cum aceasta ar fi fost condamnată se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Dacă declaraţia se face în numele unei autorităţi publice, pedeapsa se măreşte cu o treime".
Comisia a modificat, de altfel, art. 277 - "Compromiterea intereselor justiţiei". Conform unui amendament UDMR, "(1) Divulgarea, fără drept, de informaţii confidenţiale privind data, timpul, locul, modul sau mijloacele prin care urmează să se administreze o probă, de către un magistrat sau un alt funcţionar public care a luat cunoştinţă de acestea în virtutea funcţiei se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) Dezvăluirea, fără drept, de mijloace de probă sau de înscrisuri oficiale dintr-o cauză penală, înainte de a se dispune o soluţie de netrimitere în judecată ori de soluţionare în primă instanţă a cauzei, de către un funcţionar public care a luat cunoştinţă de acestea în virtutea funcţiei se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă. (3) Dezvăluirea, fără drept, de informaţii dintr-o cauză penală, atunci când această interdicţie este impusă de legea de procedură penală, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă. Dacă fapta este săvârşită de un magistrat sau de un reprezentant al organului de urmărire penală, pedeapsa se majorează cu jumătate".
Tot la art. 277 a fost introdus un amendament, care a fost corelat cu o prevedere din Codul de procedură penală: "Încălcarea dreptului la un proces echitabil, la judecarea cauzei de un judecător imparţial şi independent prin orice intervenţie care afectează în procesul de repartizare aleatorie a dosarelor se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani".
Parlamentarii au mai modificat luni şi o prevedere la art. 257 referitor la ultraj. Astfel: "Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate" (faţă de o treime cât este în prezent). Amendamentul aparţine deputatului PSD Eugen Nicolicea. De asemenea, săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o jumătate. AGERPRES