„România are la dispoziție în anii următori, prin PNRR, 968 milioane euro pentru managementul sustenabil al sectorului de apă și apă uzată și pentru accelerarea accesului populației la servicii de calitate conform directivelor europene. Accesarea acestor sume importante depindea însă de îndeplinirea unei condiționalități până la sfârșitul acestui an, prin care țara noastră trebuia să își consolideze cadrul de reglementare în acest sector. Mă bucur să anunț că, prin adoptarea OUG de astăzi, condiționalitatea asumată de România este îndeplinită. Noile modificări legislative vizează reducerea, până la eliminare, a poluării cu ape uzate menajere și se referă la asigurarea sustenabilității financiare a infrastructurii de apă și canalizare, precum și la creșterea gradului de racordare la sistemele publice de alimentare cu apă și canalizare existente. În plus, am avut în vedere reglementarea sistemelor individuale adecvate și stabilirea condițiilor de descărcare a apelor uzate din acestea în resursele de apă, acolo unde, din motive justificate, nu se pot realiza sisteme de canalizare publice”, a declarat Barna Tanczos, ministrul mediului, apelor și pădurilor.
Principalele modificări propuse prin OUG se referă la autorizarea expresă a A.N.R.S.C. de a reglementa economic serviciile de apă și de canalizare, obligația operatorilor de apă de stabilire a strategiilor tarifare pe baza unor planuri de realizare a serviciului public în condiții de eficiență, pe o perioada de 5 ani, obligația autorităților administrației publice locale de a ține evidența persoanelor fizice și juridice care nu evacuează apă uzată la rețeaua publică de canalizare și obligația utilizatorilor de a se racorda la sistemele publice de canalizare existente, dacă nu dețin un sistem individual de colectare și epurare corespunzător.
De asemenea, OUG se referă și la caracterul excepțional al sistemelor individuale adecvate, în sensul că ar trebui să se utilizeze aceste sisteme în situațiile în care sistemele centralizate nu sunt fezabile din punct de vedere tehnic și economic, interzicerea evacuării directe în mediu a apelor uzate netratate din sistemele individuale adecvate și insltituirea obligativității elaborării, prin act normativ, a criteriilor pentru autorizarea, construcția, înscrierea/înregistrarea, exploatarea și întreținerea sistemelor individuale adecvate.
(sursa: Mediafax)