Jurnalul.ro Ştiri Observator Creșc infecțiile cu tulpina Delta: 101 de persoane au contactat virusul. Patru oameni au murit

Creșc infecțiile cu tulpina Delta: 101 de persoane au contactat virusul. Patru oameni au murit

Numărul infecțiilor cu tulpina Delta a virusului SARS-CoV-2, descoperită inițial în India, a ajuns la 101 în România, potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP).

Din cauza variantei Delta au murit 4 persoane, toate nevaccinate. Printre acestea se află și un bărbat de 35 de ani din județul Bacău.

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din INSP anunţă, marți, că până în 18 iulie au fost raportate 2.415 de secvențieri făcute în 7 laboratoare.

Au fost confirmate 1.817 cazuri cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare, din care variantă Alpha - 1.682, Beta - 11, Gamma - 23 și Delta - 101.

Până pe 18 iulie, rata de confirmare cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare a fost de 75%.

Au fost înregistrate 34 decese confirmate cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare (VOC), din care din cauza variantei Alpha - 27, Gamma - 3 și Delta - 4.

Din cele 101 cazuri cu varianta Delta, 54% (55 cazuri) se află în 23 focare, dintre care 17 familiale (27 cazuri) și 6 de colectivitate (28 cazuri), din 7 județe: Argeș (4), Bacău (1), Brașov (1), Dolj (4), Ilfov (4), Iași (3), Teleorman (1) și municipiul București (5).

Cele 4 persoane cu varianta Delta care au murit sunt: o femeie în vârstă de 72 de ani, din Argeș, cu condiții medicale pre-existente și nevaccinată, un bărbat în vârstă de 62 de ani, din Bacău, cu istoric de călătorie în Irlanda, având condiții medicale pre-existente și nevaccinat anti-SARS-CoV-2, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Bacău, cu istoric de călătorie în Finlanda, având condiții medicale pre-existente și nevaccinat anti-SARS-CoV-2 și o femeie în vârstă de 90 de ani, din județul Iași, și aceasta cu condiții medicale pre-existente și nevaccinată.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: delta COVID
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri