Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Războiul aduce creștere spectaculoasă pentru operatorii portuari cu activitate la Marea Neagă şi pe Dunăre

Războiul aduce creștere spectaculoasă pentru operatorii portuari cu activitate la Marea Neagă şi pe Dunăre

de Redacția Jurnalul    |   

Companiile româneşti cu activitate pe Dunăre şi la cel mai mare port de la Marea Negară, operatori portuari şi transportatori de mărfuri sau autovehicule, înregistrează unele dintre cele mai mare randamente ale acţiunilor pe piaţa locală de capital.

Într-un an în care războiul din Ucraina nu pare să întrevadă prea curând un sfârşit, companiile româneşti cu activitate pe Dunăre şi la cel mai mare port de la Marea Negară, operatori portuari şi transportatori de mărfuri sau autovehicule, înregistrează unele dintre cele mai mare randamente ale acţiunilor pe piaţa locală de capital, arată datele agregate de ZF de la Bursa de Valori Bucureşti.

De exemplu, operatorul Socep Constanţa (SOCP), grup de exploatare portuară, expediţii şi manipulare , este pe plus cu 348% anul acesta, la o capitalizare de 1,1 miliarde de lei. Romnav (BRNA), companie ce asigură transportul autovehiculelor peste Dunăre în zona Brăila, cu peste 190 de milioane de lei valoare de piaţă, s-a apreciat cu 220%, iar operatorul portuar Comvex (CMVX) a urcat cu 104%, deci a dublat banii investitorilor.

Între timp, transportatorul dunărean de mărfuri Transport Trade Services (TTS) afişează un randament de 73%, pe tranzacţii de 64 de milioane de lei, la o capitalizare de circa 1,2 miliarde de lei. Prin contrast, indicele principal BET are plus 13% de la începutul anului.

„TTS şi Comvex pot creşte datorită războiului, în urma bombardamentelor de la portul Odessa şi efectelor suportate de căile de transport şi depozitele de cereale. Cred însă că este vorba de retail care caută oportunităţi”, spune Costin Brumă, broker al Swiss Capital.

Cele patru companii înregistrează în ultima lună creşteri precum 180% în cazul Socep, 61% pentru Comvex, 49% la Romnav şi 33% pentru TTS. De asemenea, TTS are a doua cea mai bună dinamică din BET în 2023, compania fiind întrecută în acest sens doar de Bursa de Valori Bucureşti (BVB), operatorul pieţei româneşti de capital.

Evoluţiile companiilor vin şi în contextul în care, potrivit celor mai recente date ale Companiei Naţionale pentru Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, fluxul de marfă din Portul Constanţa a crescut în T1/2023 cu 10% prin raport cu anul trecut, de la 17,44 milioane de tone la 19 milioane de tone, portul de la Marea Neagră devenind în contextul războiului ruso-ucrainean o rută esenţială pentru traficul cu mărfuri din regiune.

„La TTS mai este şi anunţul cu (operatorul portuar – n.r.) Decirom – conjunctură favorabilă, în general, pentru companiile ce deţin capacităţi de depozitare în port. La Socep are loc inclusiv o majorare de capital”, adaugă reprezentantul Swiss.

Socep a obţinut un profit net de 19,06 milioane de lei în T1/2023, plus 192% faţă de anul trecut, şi venituri de 46,06 milioane de lei, în creştere cu 74%. În prezent, grupul afişează o capitalizare de 1,1 miliarde de lei. La începutul lui iulie, compania şi-a chemat acţionarii pentru a vota o majorare a capitalului social, într-o singură etapă, cu suma maximă de 34,6 milioane de lei, prin emiterea unui număr maxim de 346,2 milioane de acţiuni, la un preţ de 0,1 lei pe unitate. Operaţiunea a fost aprobată pe 19 iulie, banii urmând să meargă către retehnologizarea capacităţilor de operare.

Pe de altă parte, TTS a raportat un rezultat net de 89,1 milioane de lei la nivel consolidat în primele trei luni din 2023, cu 112,3% peste nivelul din T4/2022 şi cu 632,6% mai mult decât în perioada similară a anului precedent. Cifra de afaceri a transportatorului fluvial a însumat 306,5 milioane de lei, plus 89,5% faţă de T1/2022, în vreme ce rezultatul din exploatare a crescut cu 566% la 104 milioane de lei.

„Din T1 ne-am putut da seama că TTS este una din companiile cu rezultate mult peste aşteptări, cu unele dintre cele mai mari creşteri ale profitului şi cifrei de afaceri. Era de aşteptat să crească o companie care anunţă cifră de afaceri şi profit în creştere – în schimb, au mai venit şi cu alte anunţuri, precum integrarea Decirom, o investiţie de 22 de milioane de euro, plus alte investiţii noi”, spune Dragoş Mesaroş, director de operaţiuni al societăţii de brokeraj Goldring

Pentru anul acesta, emitentul inclus în benchmark-ul BET prognozează venituri de 970 de milioane de lei, de la 934,4 milioane de lei în 2022, deci o creştere potenţială de 3,8%. În ceea ce priveşte profitul, societatea vizează suma de 182,8 milioane de lei, plus 2,2% de la nivelul din 2022 de 178,9 milioane de lei.

„Prin activitatea pe care o desfăşoară, TTS are de câştigat în perioada următoare, ţinând cont de războiul din Ucraina”, adaugă brokerul, prezent într-una dintre cele mai recente ediţii ale ZF Deschiderea de Astăzi.

Transportatorul fluvial de marfă Navrom, parte a grupului TTS, a efectuat în paralel în T1/2023 investiţii de patru milioane de euro în modernizarea şi recertificarea flotei şi a demarat un program de construcţie a patru barje EUROPA 2 cu o capacitate cumulată de 6.800 tone, investiţie de cinci milioane de euro.

În ceea ce prieşte operatorul portuar Comvex, cifra de afaceri a companiei a atins anul trecut circa 357 de milioane de lei, de la 161,24 în 2021, deci un avans de peste 120% de la an la an. Totodată, profitul s-a majorat cu 223% la 104,4 milioane de lei, conform celui mai recent raport financiar al companiei.

Anul trecut, Comvex şi TTS au derulat o operaţiune în premieră pentru portul Constanţa: încărcarea în regim combinat la dană şi apoi la unul din cele două terminale de geamanduri ale TTS prin transbord direct, a unei nave din clasa Capesize, care au preluat 170.000 de tone de minereu depozitat în terminalul Comvex.

Operatorul a dezvoltat anul trecut un terminal de cereale la Constanţa care poate încărca 70.000 de tone de cereale pe zi şi a modificat o dană (zonă pentru acos­tarea navelor şi încărcarea sau des­cărcarea de marfă), care iniţial era folosită pentru minereuri, astfel încât pot fi încărcate nave cu capacitate de transport de 110.000 de tone de cereale

Tot în Sud-Estul ţării, Romnav a înregistrat un rezultat net de 45,5 milioane de lei la 31 decembrie 2022, plus 782% faţă de anul precedent, când profitul a însumat 5,16 milioane. Veniturile totale au atins 99,4 milioane de lei, plus 149%. La capitolul „cheltuieli”, grupul a raportat 47,2 milioane de lei, un avans de circa 40%.

Printre investiţiile realizate în ultima perioadă în portul Constanţa, cel mai mare de la Marea Neagră, se numără şi cele 75 de milioane de dolari ale DP World, unul dintre cei mai mari operatori portuari din lume. Anul trecut, compania cu sediul la Dubai, în Emiratele Arabe Unite, a investit suma menţionată în dezvoltarea unui terminal RORO (Roll-On, Roll-Off – modul de încărcare/descărcare a navei) şi unui terminal de project cargo, conceput pentru mărfuri agabaritice.

În plus, autorităţile ucrainene iau în calcul posibilitatea unui culoar pentru cereale prin apele teritoriale ale României şi Bulgariei, după ce Rusia s-a retras din acordul pentru cereale de la Marea Neagră, încheiat anul trecut sub egida ONU, a declarat recent Vasil Bodnar, ambasadorul Ucrainei în Turcia. Ulterior, pe 19 iulie, Ucraina a anunţat că va stabili ruta temporară de transport, conform unei scrisori oficiale, adresate agenţiei ONU pentru transport maritim.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: operatori portuari marea neagră dunăre
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri