Cristian Borcea, fostul finanţator al clubului Dinamo, a depus la Judecătoria Sectorului 5 o cerere prin care solicită să fie eliberat condiţionat din Penitenciarul Rahova.
Solicitarea lui Borcea va fi discutată de judecători pe data de 10 aprilie.
Borcea are o condamnare de 7 ani şi 6 luni închisoare, rezultată în urma contopirii pedepselor primite în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi în dosarul transferurilor din fotbal.
Cristian Borcea a mai beneficiat de o eliberare condiţionată în iulie 2018, după ce a executat efectiv 4 ani şi 4 luni din pedeapsa de 6 ani şi 4 luni închisoare primită în dosarul transferurilor.
El a fost reîncarcerat pe 8 februarie 2019, după ce a primit 5 ani închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa şi Mamaia.
Luni seară, Cristian Borcea a fost transferat de la Spitalul Penitenciarului Rahova la Spitalul Floreasca, unde a fost internat deoarece are probleme cu inima. AGERPRES