Instituția din Vrancea anunță faptul că „începând cu data de 5 octombrie 2022 nu se vor mai furniza lapte și produse lactate în școlile din județul Vrancea, ca urmare a solicitării de reziliere a acordului cadru din Programul Național în Școli al României 2017-2023, venită din partea operatorului economic SC Dunărea Prod SRL, punct de lucru sat Lămotești, comuna Milcovul”.
Potrivit CJ Vrancea, cauza invocată pentru stoparea furnizării acestor produse „este contextul economic general afectat: lipsa materiei prime și volumele limitate de lapte, care sunt în scădere din cauza diminuării efectivelor de animale și a secetei din acest an, care a dus la obținerea de furaje mai scumpe și mult mai puține, precum și creșterea generalizată a costurilor de producție.”
Ca urmare, operatorul economic nu va mai fi în măsură să furnizeze lapte și produse lactate din cauza epuizării stocurilor produse în luna august 2022. În această situație se află și județele Iași, Vaslui și Bacău, precizează CJ Vrancea.
Soluția autorităților din Vrancea este de a relua licitația în procedură de urgență și de a atribui contractele pe loturi, zonal, astfel încât să fie încurajați și producătorii locali să depună oferte.
În școli va continua furnizarea celorlalte produse destinate elevilor, respectiv corn și produse de panificație și mere, precizează Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea.
(sursa: Mediafax)