Apărută în 2008, strategia a suferit o primă corecție în 2013, după ce niciuna dintre ținte nu a fost atinsă. Noul termen pentru apropierea de standardele de viață ale UE era fixat pentru 2020, dar nici de data aceasta nu am avut mai mult noroc. Acum, Guvernul vine cu un nou plan de dezvoltare care împinge orizontul de timp în anul 2030 și a lansat în dezbatere Planul Național de Acțiune pentru implementarea strategiei. Executivul ne explică încă din preambulul strategiei de ce este necesară adaptarea ei. „Acum este nevoie de o nouă abordare în pragul anilor 2020 care să țină cont de realitățile economice, sociale și de mediu de la nivel mondial, european și național, cu un orizont de timp care să privească peste generații, care să satisfacă «nevoile generației actuale fără a compromite șansele viitoarelor generații de a-și satisface propriile nevoi»”.
Planul de acțiune include mai multe componente, majoritatea fiind legate în special de zona de promovare publicitară a strategiei, dar și de creștere a birocrației, în condițiile în care se are în vedere înființarea Centrului de excelență pentru administrația publică în domeniul dezvoltării durabile (CExDD). Rolul viitorului centru este unul mai mult decorativ, el urmând să funcționeze ca o platformă de educație și dialog în sprijinul administrației publice, pentru alinierea politicilor și deciziilor publice la obiectivele de dezvoltare durabilă. Cât despre finanțarea noii structurii, planul de acțiune nu spune nimic. În ceea ce privește promovarea strategiei, se are în vedere realizarea unor barometre de opinie privind percepția referitoare la gradul de conștientizare a principiilor și valorilor conceptului de Dezvoltare Durabilă, realizarea și promovarea elementelor de identitate vizuală privind Dezvoltarea Durabilă, inclusiv elaborarea unui ghid de utilizare a identității vizuale privind strategia, organizarea Forumului Național la Nivel Înalt pentru Dezvoltare Durabilă (FNIDD), elaborarea și prezentarea către Parlamentul României a unui raport anual privind stadiul implementării strategiei, monitorizarea legislației etc.
„Dezvoltarea Durabilă reprezintă, în contextul românesc, dorința realizării unui echilibru, o sinteză între aspirațiile cetățeanului născut liber, societatea de care depinde și prin care se definește și contextul care permite realizarea de sine. Acest echilibru pornește de la om, actor central care caută un echilibru individual și condiții favorabile pentru a se realiza”.
Strategia Națională pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030
Pe hârtie, dezvoltarea merge bine
Adoptarea în anul 2008 a Strategiei Naţionale pentru Dezvoltarea Durabilă a României trebuia să marcheze începutul unui proces care să ducă, până în 2013, la „încorporarea organică a principiilor şi practicilor dezvoltării durabile”, până în 2020, la „atingerea nivelului mediu actual al ţărilor Uniunii Europene la principalii indicatori ai dezvoltării durabile”, iar până în 2030, la „apropierea semnificativă a României de nivelul mediu din acel an al ţărilor membre ale UE din punctul de vedere al indicatorilor dezvoltării durabile”. Anii au trecut, dar țara noastră continuă să se mențină la o distanță apreciabilă de media UE când vine vorba despre nivelul de dezvoltare.
Multe promisiuni în domeniul medical și multe rateuri
Potrivit Strategiei pentru Dezvoltarea Durabilă apărută în 2008, aplicarea ei ar fi trebuit să asigure până în 2013 îmbunătățirea performanţelor sistemului medical și a stării de sănătate a populaţiei. De asemenea, următoarea strategie fixa atingerea pentru 2020 a unor parametri apropiaţi de cei ai sistemelor medicale din UE. Inconsecvența cu care au fost aplicate aceste strategii a făcut ca România să aibă al doilea cel mai slab sistem de sănătate din Europa, după Albania, din cauza problemelor grave de management al sistemului public, structurii medicale învechite și discriminării grupurilor minoritare la îngrijirea medicală, potrivit rapoartelor Euro Health Consumer Index (EHCI) din ultimii ani, publicate de Health Consumer Powerhouse, o organizație neguvernamentală, cu sediul în Franța.
Ce ni se promite pentru 2030
Asigurarea accesului universal la servicii de informare, educare și consiliere pentru promovarea prevenției și adoptarea unui stil de viață fără riscuri • Digitalizarea completă a sistemului de sănătate • Reducerea prevalenței mortalității materne și infantile, a incidenței cancerului la sân sau de col uterin și a sarcinilor la adolescente • Reducerea mortalității materne și mortalității neonatale • Creșterea acoperirii vaccinale până la nivelul minim recomandat de OMS • Promovarea conștientizării bolilor psihice • Stoparea îmbolnăvirii de tuberculoză și combaterea hepatitei și a altor boli transmisibile • Reducerea cu o treime a mortalității premature cauzate de bolile netransmisibile • Reducerea mortalității cauzate de boli cronice • Reducerea consumului de substanțe nocive.
Reciclarea deşeurilor, o poveste fără sfârșit
Până în anul 2013 se prevedea un grad de recuperare a materialelor utile din deşeurile de ambalaje pentru reciclare sau incinerare cu recuperare de energie de 60% pentru hârtie sau carton, 22,5% pentru mase plastice, 60% pentru sticlă, 50% pentru metale şi 15% pentru lemn. Aceste ținte nu au fost atinse nici măcar în 2020, iar în România principala metodă de eliminare a deșeurilor municipale este depozitarea, fapt ce ne-a atras și declanșarea unei proceduri de infringement. Guvernul recunoaște că organizarea colectării selective și valorificării superioare a deșeurilor este încă deficitară, la fel ca și transformarea deșeurilor biodegradabile netoxice în compost sau incinerarea lor în sistemul waste-to-energy.
Ce se promite până în 2030
Până în 2030 se va elimina depozitarea deșeurilor • Reciclarea în proporţie de 55% a deșeurilor municipale până în 2025 și 60% până în 2030 • Reciclarea în proporţie de 65% a deșeurilor de ambalaje până în 2025 (materiale plastice 50%; lemn 25%; metale feroase 70%, aluminiu 50%, sticlă 70%, hârtie și carton 75%) și 70% până în 2030 (materiale plastice 55%; lemn 30%; metale feroase 80%, aluminiu 60%, sticlă 75%, hârtie și carton 85%) • Colectarea separată a deșeurilor menajere periculoase până în 2022, a deșeurilor biologice până în 2023 și materialele textile până în 2025.
Buda din fundul curţii, greu de demolat
În 2008 ni se promitea că până în 2013 ponderea populaţiei conectate la canalizare va crește la 69,1%, la 80% în 2015 şi la 100% în 2018. Realitatea din teren arată însă planurile Guvernului au rămas în cea mai mare parte pe hârtie. În 2017, doar 50,8% din populaţie era conectată la reţelele de canalizare, iar la sfârșitul lui 2020 era de 55,8%. În ceea ce priveşte accesul la reţelele de apă, se prevedea ca până în 2013, circa 70% din populaţie să fie conectată, dar la sfârşitul lui 2017, doar 67,5% din populația României era deservită de sistemul public de alimentare cu apă, iar în 2020 ajunsese la 72%, deși ar fi trebuit să fie de 100%.
Ce se promite pentru 2030
Creșterea substanțială a eficienței folosirii apei în activitățile industriale, comerciale și agricole • Creșterea substanțială a eficienței de utilizare a apei în toate sectoarele și asigurarea unui proces durabil de captare și furnizare a apei potabile • Conectarea gospodăriilor populației din orașe, comune și sate compacte la rețeaua de apă potabilă și canalizare în proporție de cel puțin 90% • Creșterea accesului la apă potabilă pentru grupurile vulnerabile și marginalizate • Îmbunătățirea calității apei prin reducerea poluării, eliminarea depozitării deșeurilor și reducerea la minimum a produselor chimice și materialelor periculoase • Realizarea accesului la condiții sanitare și de igienă adecvate și echitabile pentru toți.
Copy-paste cu dezastrul rețelei de drumuri
În 2013 aproape 90% din rețeaua de drumuri este la standardul de o singură bandă pe sens și se află, conform clasificării acceptate, doar în proporție de 50% în stare bună, 30% în stare medie și 20% în stare proastă. Această situație clasa România pe primul loc în UE la rata mortalității în urma accidentelor rutiere. Situația nu s-a modificat deloc spune acum Guvernul, care ne anunță că noua Strategie pentru Dezvoltare Durabilă până în 2030 pleacă de la aceleași procente. Chiar dacă nu am avansat prea mult, este totuși greu de crezut că procentele au rămas aceleași și mai degrabă putem spune că specialiștii care au lucrat la noua strategie au luat cu copy-paste date din vechea strategie.
Ce se promite pentru 2030
Îmbunătățirea conectivității între localități și regiuni prin sporirea ponderii drumurilor județene și comunale modernizate la 61% în 2020 (în comparație cu 39,4% în 2016) • Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii calitative, fiabile, durabile și puternice, inclusiv infrastructura regională și transfrontalieră • Îmbunătățirea siguranței rutiere.
Copie la indigo și cu rețeaua feroviară
Rețeaua feroviară în exploatare avea, după ultima prelungire a Strategiei pentru Dezvoltarea Durabilă, o lungime totală de 10.774 km, din care 72% era de tip linie simplă, în comparație cu media UE de 59%, și doar 37% din liniile feroviare erau electrificate, față de 52% media UE. În perioada 2004-2017 numărul de călători s-a diminuat cu 30,3%, de la aproximativ 99 de milioane, la 69 milioane călători/an. De asemenea, viteza de rulare pe calea ferată a trenurilor de călători era în România de 44-46 km/h, de două ori mai redusă decât în Marea Britanie sau Germania. Exact aceleași cifre apar acum și în noua strategie, în condițiile în care despre țintele specifice transportului feroviar până în 2030 nu se pomenește nimic.
Sectorul alimentar dispare de pe lista de priorități
În domeniul agriculturii şi producţiei alimentare, strategiile trecute puneau accentul pe asigurarea securităţii alimentare şi a siguranţei alimentelor. Totuși, România a devenit total dependentă de importuri. În 2013, importurile de produse agroalimentare urcaseră la 4,77 de miliarde de euro. În 2017, importurile de alimente ale României au atins 6,5 miliarde de euro, în 2020 au urcat la 8,9 miliarde de euro, potrivit ultimelor date publicate de Ministerul Agriculturii. În noua strategie, despre securitatea alimentară a României nu se mai vorbește nimic, ceea ce ar putea însemna că este o scăpare sau problema nu mai este una de interes strategic pentru autorii documentului citat.