Jurnalul.ro Ştiri Externe Cum a fost ținută în loc armata lui Putin, timp de două săptămâni

Cum a fost ținută în loc armata lui Putin, timp de două săptămâni

de Şerban Mihăilă    |   

Timp de aproape două săptămâni, forțele ucrainene au reușit să oprească trupele rusești, printr-o rezistență neașteptată, care a distrus planurile Kremlinului de a cuceri țara vecină în doar câteva zile. Performanța armatei ucrainene contra unei mașinării militare net superioare a fost posibilă datorită unei bune pregătiri de luptă, a solidarității naționale și, nu în ultimul rând, a unor greșeli în lanț ale unităților invadatoare.

Deși Occidentul a sprijinit în linii mari administrația de la Kiev, oferind arme și lovind Moscova cu sancțiuni fără precedent, lupta în sine a fost lăsată în seama ucrainenilor, care au ripostat cu o tenacitate ieșită din comun la ofensiva lansată de agresorii ruși. 

Chiar și în localitățile care au căzut în mâinile lor, soldații lui Putin s-au lovit de o rezistență puternică din partea forțelor profesioniste sau voluntare ucrainene. 

Cu toate acestea, deznodământul războiului rămâne incert, în condițiile în care liderul de la Kremlin a declarat în repetate rânduri că nu se lasă și nimic nu va sta între el și obiectivele sale, care, după toate aparențele, par a fi dezmembrarea Ucrainei și înlocuirea actualei administrații de la Kiev cu un guvern-marionetă, condus de la Moscova.

Experți militari au identificat pentru AFP cinci moduri în care Ucraina a reușit să oprească înaintarea rușilor.

Pregătirile dinaintea invaziei

Cu ajutorul Occidentului, Ucraina și-a consolidat substanțial forțele armate după 2014, atunci când Rusia a anexat peninsula Crimeea printr-o operațiune-fulger, iar separatiștii proruși au ocupat părți din estul țării.

În 2016, NATO și Kievul au început un program de pregătire pentru forțele speciale ucrainene, care numără acum 2.000 de persoane. Programul a angrenat și voluntari civili.

„Ucrainenii au petrecut ultimii opt ani planificând, antrenându-se și echipându-se pentru a rezista unei ocupații rusești!”, susține Douglas London, profesor asociat la Universitatea Georgetown.

Înțelegând din timp că SUA și NATO nu îi vor veni în ajutor pe câmpul de luptă, Ucraina și-a concentrat din timp strategia pe maximizarea pierderilor aduse Moscovei, „astfel încât să facă ocupația nesustenabilă”, mai precizează veteranul CIA, într-un articol publicat în „Foreign Affairs” și citat de AFP.

„Know-how” local

Bazându-se pe familiaritatea din epoca sovietică cu o zonă pe care o controla în timpul URSS, Rusia pare să fi subestimat avantajul terenului propriu al forțelor ucrainene.

Acest avantaj constă atât în cunoașterea detaliată a liniei frontului - într-o perioadă a anului în care drumurile se transformă rapid în noroi - cât și în capacitatea populației locale de a riposta contra trupelor invadatoare.

Într-un astfel de scenariu, al confruntărilor de gherilă, forțele mai slabe pot maximiza atuurile pe care le au față de adversarii lor mai puternici – „avantajele terenului, cunoștințele locale și legăturile sociale”, afirmă Spencer Meredith, profesor la „College of International Security Affairs”, citat de AFP.

Provocările vor crește și mai mult pentru soldații lui Putin, dacă luptele urbane iau amploare, iar rușii vor încerca să pătrundă în interiorul unor orașe mari, precum Kievul. „Asta schimbă totul. Rușii vor întâmpina probleme la fiecare colț de stradă, clădire cu clădire”, susține un oficial militar francez de rang înalt, citat de AFP.

Solidaritate eroică

Conduși de președintele Volodimir Zelenski, care a rămas pe metereze, în Kiev, în ciuda faptului că a devenit „ținta numărul 1” a Kremlinului, ucrainenii au dat dovadă de o rezistență eroică.

Numeroși cetățeni obișnuiți s-au oferit voluntari în linia întâi a frontului, după ce familiile lor s-au refugiat în zonele mai sigure din vestul țării sau în afara granițelor Ucrainei. Imaginile din mediul online arată oameni de rând pregătind cocktailuri Molotov sau fermieri care remorchează echipamente militare rusești capturate.

Ucraina nu a avut „altă opțiune decât să își sporească și mai mult capacitatea la un război de uzură, prin antrenarea rapidă a trupelor teritoriale și utilizarea armamentului ușor”, precizează colonelul francez în retragere Michel Goya, citat de AFP.

Erorile strategice ale rușilor

Analiștii militari susțin că Rusia a făcut erori strategice în primele zile ale invaziei, trimițând prea puține trupe terestre în faza inițială și nereușind să cupleze în tandem forțele terestre cu cele aeriene. În aceste condiții, așteptările Kremlinului pentru un succes militar rapid, în doar câteva zile, au fost date peste cap. 

„La început, rușii au crezut că unitățile lor vor pătrunde în capitala Kiev foarte repede. Dar, foarte rapid, s-au ales cu nasul spart!”, remarcă Michael Kofman, director al programului de studii despre Rusia la „Center for Naval Analyses” din SUA, citat de AFP.

„Presupunerea lor era ridicolă. Cum ar putea fi cucerit Kievul în numai trei zile? Armata rusă s-a adaptat acum la noua realitate și încearcă să deruleze această campanie după tiparul unei operațiuni cu arme combinate”, mai spune el.

Teama psihologică

În ultimele luni, Rusia a tras semnale de alarmă în întreaga lume prin menținerea a zeci de mii de trupe desfășurate în apropierea graniței cu Ucraina.

Este însă posibil ca foarte puțini militari ruși să fi știut că vor fi trimiși la război într-o țară vecină, ai cărei locuitori sunt la rândul lor slavi și unde mulți vorbesc rusa ca limbă maternă.

Foarte probabil, moralul trupelor lui Putin a rămas la cote scăzute, după numărul mare de victime și de dezertări înregistrate în rândul armatei ruse. Potrivit Ministerului ucrainean al Apărării, generalul-maior Vitali Gerasimov, prim-adjunct al comandantului armatei 41 a Rusiei, a fost ucis, luni, în apropierea orașului Harkov, într-o acțiune care a șubrezit și mai mult moralul trupelor invadatoare. 

Tom Pepinsky, cercetător principal la „Brookings Institute”, este de părere că moralul este dinamitat și de intervențiile televizate, care îi prezintă pe militarii ruși căzuți în mâinile ucrainenilor. Supuși unui tratament dur, aceștia fac declarații contra războiului și a președintelui Putin. 

„Rezistența ucraineană va fi mai eficientă, dacă rușii vor fi aduși la limită, fără somn și predispuși la reacții exagerate”, susține el.

Subiecte în articol: ucraina
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri