Măsurarea timpului pentru țăranul de odinioară nu se facea exact și precis ca astăzi. ”Timpul Țăranului este mai puțin măsurat cu ceasul și mai mult măsurat cu sufletul”, spunea Horia Bernea. Iar părintele Arsenie Boca spunea „Timpul țăranului român e în afara timpului”.
Momentele unei zile, în desfășurarea lor, erau formate, în limbaj popular, din expresii simple și precise. Astfel, pe la orele 5 dimineața, când întunericul începe să se risipească, întâlnim expresii ca: ”se înmoaie întunericul” sau ”dinspre ziuă”. De pe la 5-6 dimineața țăranii spuneau că e „mijitul zorilor”, când se arată roșață pe cer, iar pe la 6-7 este ”dimineața”, când răsare și se ridică soarele pe cer.
Urmând cursul firesc al momentelor zilei întâlnim expresii ca: prânzul mic, amiaza, prânzul mare, vecernia, chindia, apusul, amurgul, seara, începutul nopții, miezul nopții, la cântători, un adevărat și complet orologiu format din cuvinte care pentru noi cei de azi au rămas golite de semnificație și absente din vocabular.
În mentalitatea tradițională, timpului i se atribuie chiar însușiri omenești. Bătrânii spuneau: ”Când se făcea din noapte zi,,,,,,,,,,,,,,,,,,
Citește mai departe