Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Cum să scapi de răceală mai ușor

Cum să scapi de răceală mai ușor

Toamna şi-a intrat în drepturi: au început ploile, temperatura a scăzut foarte mult, iar vântul şi-a făcut şi el simţită prezenţa. Din păcate, aceasta este şi perioada în care ne putem îmbolnăvi destul de repede. Nici nu ne dăm seama când și cum ne-am ales cu o răceală, scrie clicksanatate.ro.

Răcela este cea mai întâlnită afecţiune a acestui sezon şi simptomele sunt cunoscute de către toată lumea: febră, secreţii nazale abundente, durere în gât, tuse, strănut, dureri de cap și oboseală.

Odihnă și hidratare

O astfel de afecţiune persistă între 3 și 12 zile, perioada diferă de la persoană la persoană, de organismul fiecăruia și de cât de puternic este virusul. În această perioadă, medicii recomandă odihnă.

Pe de altă parte, este indicat să te hidratezi foarte bine şi, măcar atunci când ești răcit să respecţi indicaţia cu minimum 2 l de lichide pe zi. În plus, se recomandă o alimentație bogată în fructe și legume. Și supa de pui este foarte bună în această perioadă.

Cum să te faci bine mai repede

Ceaiurile de plante nu trebuie să lipsească din alimentaţia ta în această perioadă. De exemplu, ceaiul de pătlagină te ajută să scapi de tuse, ceaiul de tei este un bun calmant, iar ceaiul verde te scapă mai repede de această afecţiune.

Subiecte în articol: raceala gripă medicamente
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri