Jurnalul.ro Ştiri Politică Cum va arăta majoritatea în Legislativ după un eventual eșec al Guvernului PNL

Cum va arăta majoritatea în Legislativ după un eventual eșec al Guvernului PNL

de Ion Alexandru    |   

Șansele ca Guvernul Orban să treacă de votul Parlamentului până în alegerile prezidențiale sunt practic inexistente, afirmă surse politice. PSD nu se va prezenta în sala de Plen, astfel încât este posibil să nu se realizeze cvorumul. Pro România urmează să decidă dacă va adopta aceeași atitudine. Astfel, nevotat, dar nici picat, Ludovic Orban rămâne “agățat” cu acest guvern-fantomă până când va exista cvorum.

Totuși, dacă se va realiza acest cvorum și se va trece la vot, cele maximum 224 de voturi pe care le are nu sunt suficiente pentru a se instala la Palatul Victoria. Odată picat în Parlament guvernul “lui”, președintele Iohannis are două posibilități. Fie să-l nominalizeze tot pe Ludovic Orban, sub amenințarea că, dacă pică și a doua oară, intrăm în paradigma alegerilor anticipate. Greșit, spune fostul judecător al Curții Constituționale Augustin Zegrean. Acesta susține că, dacă persoana desemnată este una și aceeași cu cea desemnată anterior, atunci nu se poate vorbi despre o a doua nominalizare.

Constituțional, președintele, în urma consultărilor, trebuie să desemneze un candidat la funcția de premier propus de unul sau mai multe partide care au majoritate în Parlament. Calculând, în acest moment, majoritate de 235 de voturi au PSD și Pro România, la care se adaugă și cele trei voturi ale deputaților excluși din ALDE. Iohannis a avertizat însă că nu va mai nominaliza niciun premier de la PSD, riscând, astfel, dacă se ajunge în această situație, să genereze un nou conflict constituțional cu Parlamentul. Însă atât Opoziția, cât și Puterea mizează pe faptul că, după alegerile prezidențiale, jocul se va reseta, în ideea că învingătorul ia totul. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri