Jurnalul.ro Special Anchete Procurorul Eva vrea să scape cu ajutorul lui Daniel Morar

Procurorul Eva vrea să scape cu ajutorul lui Daniel Morar

de Ion Alexandru    |   

Procurorul Emilian Eva trimis în judecată pentru luare de mită, spălare de bani şi tranzacţii incompatibile cu tablouri, a contestat în instanţă constituţionalitatea unui articol din Legea 78/2000 privind prevenirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, care prevede exact incompatibilitatea calităţii de procuror cu asemenea acte de comerţ. Interesant este că magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justişie au hotărât, printr-o încheiere inatacabilă, sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la excepţia invocată de Emilian Eva. Până în prezent, niciuna dintre excepţiile de neconstituţionalitate invocate de către persoanele trimise în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de lega nr. 78/2000 şi sesizate Curţii de către instanţele de judecată, nu au fost admise de Curtea Constituţională. Printre cei care vor trebui, acum, să se pronunţe pe marginea excepţiei invocate de procurorul Eva se numără fostul său şef de la DNA, Daniel Morar. Acesta, în calitatea sa de fost procuror-şef al DNA, a avizat foarte multe rechizitorii care priveau aceeaşi faptă penală invocată ca fiind acum neconstituţională de către fostul subaltern al lui Daniel Morar.

Emilian Eva, fost anchetator al DNA într-unele dintre cele mai controversate dosare instrumentate în România vrea cu orice preţ să-şi cureţe dosarul. Trimis în judecată pentru că a tranzacţionat ilegal tablouri primite şpagă, acesta a cerut completului care îl judecă să admită contestarea la Curtea Constituţională a României exact prevederea din Legea 78/2000 a articolului care incriminează această infracţiune. Mai exact, la sfârşitul săptămânii trecute, Completul 10 penal al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a admis cererea formulată de Emilian Eva şi a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului 12, alineat 1, litera a, din legea privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Concret, articolul în cauză prevede faptul că sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizeând informaţiile obţiute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale. Adică exact unul dintre capetele de acuzare pentru care Emilian Eva a fost trimis în judecată în dosarul “Tablourilor”. Deczia Înaltei Curţi, în acest sens, este definitivă.

Emilian Eva, procuror în cadrul Parchetului Tribunalului Iaşi, a fost trimis în judecată de DNA, în stare de arest, pentru luare de mită, spălare de bani, operaţiuni finaniare sau comerciale incompatibile cu funcţia şi fals în declaraţii. Alături de “telepaticul” Eva, au mai fost trimişi în judecată nepotul său Ioan Eva, dar şi fiica sa, Bianca Mădălina, pentru mărturie mincinoasă.

Prcurorul este judecat pentru că, în perioada mai-iunie 2014, i-a cerut unui medic din Iaşi, care avea în îngrijire o altă rudă a familiei Eva, să depună toate diligenşele profesionale “ca să fie bine pentru toată lumea”. Drept recompensă, Emilian Eva a dispus, printr-o ordonanţă, clasarea unei cause penale şi renunţarea la urmărirea penală a medicului respectiv, cercetat pentru luare de mită, înşelăciune, purtare abuzivă, fals intelectual şi uz de fals. Potrivit DNA, clasarea dosarului a avut loc la patru zile de când i-a fost repartizat lui Emilian Eva.

Între august 2014 – ianuarie 2015, procurorul i-a cerut medicului, drept contraprestaţie pentru închiderea dosarului, diverse bunuri, sub formă de opera de artă, în valoare de 16.900 de eruo, constând în trei picturi, dar şi sume de bani, sub forma unor împrumuturi fictive, în cuantum de 3.900 de euro, precum şi alte foloase necuvenite , sub forma unui comision de 13.000 de euro, perceput de procuror cu ocazia unei tranzacţii perfectate de medicul cu pricina, toate în valoare de 33.800 de euro.

 

Samsar de tablouri

Practic infracţiunea din legea 78/2000 pe care Emilian Eva a atacat-o din punctual de vedere al constituţionalităţii constă în acuzaţiile protrivit cărora, în perioada ianuarie – februarie 2015, prin intermediul fiicei sale Bianca Mădălina, procurorul din dosarul “Telepatia” a obţinut de la Ministerul Culturii – prin Direcţia Judeţeană pentru Cultură Iaşi, un certificate de export definitiv şi a trimis în Marea Britanie trei tablouri, pentru a fi valorificate prin intermediul unei case de licitaţii. Printre cele trei picturi se afla şi una din cele trei primite şpagă, pentru a disimula natura ilicită a acesteia. Mai ult, între august 2014 şi iulie 2015, Emilian Eva a achiziţionat, revândut, intermediat vânzarea sau cumpărarea, contra un comision, peste 200 de tablouri, deşi calitatea sa de procuror era incompatibilă cu efectuarea unor asemenea acte de comerţ. Astfel,potrivit rechizitoriului, între noiembrie 2014 şi ianuarie 2015. El a cumpărat de la diverse persoane fizice 94 de tablouri, unele semnate de autori români sau străini celebri, lucrări pe care, în mod direct sau prin intermediari, le-a lăsat în custodie, spre evaluare, la o casă de licitaţii din Bucuresşti. În ianuarie şi februarie 2015, Emilian Eva a postat, tot prin intermediari, spre vânzare, 34 de anunuri pe internet . Tot atunci, procurorul a achiziţionat sau a negociat cu persoane fizice sau galerii de artă, a cerut evaluări şi expertize în domeniu, a restaurat şi valorificat alte 97 de tablouri.

 

După începerea urmăririi penale în cauză, procurorii au audiat şi cele două rude ale lui Emilian Eva, respective fiica şi nepotul acestuia, care au făcut declaraţii mincinoase în faţa anchetatorilor, motiv pentru care Ioana şi Bianca Eva s-au ales cu dosare penale pentru mărtrurie mincinoasă.

 

Pentru infracţiuni similare, Emilian Eva a trimis oameni în judecată

Legea 78/2000 a făcut obiectul numeroaselor excepţii de neconstituţionalitate, invocate în faţa instanţelor de judecată de apărătorii inculpaţilor trimişi în judecată pentru fapte de corupţie. În foarte puţine cazuri, însă, instanţele au admis solicitările şi au sesizat Curtea Constituţională. Instanţa constituţională a respins fără echivic fiecare astfel de excepţie. Însă, de această dată, este vorba depre un procuror care a instrumentat unele dintre cele mai grele şi, totodată, controversate dosare e corupţie care invocă neconstituţionalitatea unor prevederi ale legii pe baza cărora el însuşi a întocmit dosare pe care le-a trimis în judecată.

Chiar în dosarul ICA, procurorul Emilian Eva i-a adus lui Dan Voiculescu acuzaţii prevăzute de articolul următor celui pe care l-a atacat săptămâna trecută la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Este vorba despre articolul 13, din legea nr, 78/2000, care, în mare, prevede aceleaşi restricţii ca şi articolul 12, care l-a trimis chiar pe el în spatele gratiilor. Astfel, în dosarul “Telepatia”, Emilian Eva l-a pus sub acuzare pe Dan Voiculescu, printre altele, pentru folosirea de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. La această acuzaţie, procurorul Emilian Eva a făcut celebra afirmaţie referitoare  la “telepatie”. Această infracţiune, prevăzută la articolul 13, din Legea 78/2000, este pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani, ca şi fapta reţinută în sarcina lui Emilian Eva însuşi, un articol mai sus. Iar ambele infracţiuni, la şi derulare a lor, au fost gândite de legiutor într-o manieră identică, doar calitatea fiind diferită, în primul caz de om politic, în al doilea de procuror.

 

Excepţia de neconstituţionalitate, judecată de fostul şef al petentului

Un alt amănunt spectaculos al acestei situaţii intervenită în dosarul lui Emilian Eva este accea că excepţia de neconstituţionalitate invocată va fi judecată chiar de către Daniel Morar, cel care a avizat, în calitate de procuror şef al DNA, nenumătare rechizitorii prin care foarte mulţi inculpaţi au fost trimşi în judecată pentru infracţiinile prevăzute la articolul pe care Eva îl atacă la Curtea Constituţională. Iar faptul că Emilian Eva a fost unul dintre cei mai buni executanţi ai dosarelor cu iz politic instrumentate de DNA pe vremea când instituţia era condusă de Daniel Morar reprezintă un alt amănunt la fel de spectaculos. Suntem curoşi cum se va pronunţa judecătorul Daniel Morar pe marginea acestei excepţii de neconstituţionalitate şi dacă, contrar a ceea ce a stabilit până acum Curtea Constituţională pe marginea excepţiilor invocate pe marginea Legii 78/2000 (legea de căpătâi a DNA), va admite sesizarea lui Emilian Eva.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri