Jurnalul.ro Sport Fotbal international Cupa Mondiala 2018: Arabia Saudită - Egipt 2-1, în Grupa A

Cupa Mondiala 2018: Arabia Saudită - Egipt 2-1, în Grupa A

Echipa Arabiei Saudite a învins-o pe cea a Egiptului cu scorul de 2-1 (1-1) în meciul disputat luni, la Volgograd, în Grupa A a Cupei Mondiale de fotbal din Rusia, între două naţionale care nu aveau nicio şansă de calificare în optimi de finală.

 

Egiptul a înscris în minutul 22 prin vedeta Mohamed Salah, cu un lob peste portar. Arabia Saudită a egalat în minutul 40+6, când Salman Al-Faraj a transformat un penalty. Golul victoriei reprezentativei asiatice a fost reuşit de Salem Al-Dawsari la ultima fază, în minutul 90+5.

Saudiţii au ratat un penalty în min. 41, când portarul Essam El Hadary a apărat şutul lui Fahad Al-Muwallad. Essam El Hadary a devenit, la 45 de ani, cel mai vârstnic jucător din istoria Cupei Mondiale. Învinse în primele lor două partide şi fără şanse de calificare în optimi de finală, cele două formaţii au oferit un spectacol destul de modest, presărat cu greşeli.

Arabia Saudită a început ceva mai bine şi a avut prima şansă de gol în minutul 15, când Al-Dawsari a şutat peste transversală de la marginea careului. Egiptul a deschis scorul în minutul 22 prin vedeta Mohamed Salah, care, lansat de Abdalla Said, a lobat peste portar. Salah a înscris şi celălalt gol al Egiptului la acest turneu, în meciul pierdut împotriva Rusiei (1-3). Nerefăcut după accidentarea suferită în finala Ligii Campionilor, atacantul a ratat prima întâlnire din grupă, 0-1 cu Uruguay.

Două minute mai târziu, Salah a ratat singur cu portarul. Trezeguet nu a putut fructifica pasa subtilă a lui Salah (33). Saudiţii au fost periculoşi, iar fundaşul Ahmed Hegazy a intervenit la şutul lui Salman Al-Faraj (37). Arabia Saudită a obţinut un penalty după un henţ al lui Fathi, dar portarul Essam El Hadary a apărat şutul lui Fahad Al-Muwallad (41).

Saudiţii au primit un nou penalty în prelungirile primei reprize, când arbitrul a consultat reluările video (VAR) după ce Ali Gabr l-a faultat pe Fahad. Lovitura de la 11 metri a fost transformată de Salman Al-Faraj (45+6). Arabia Saudită a dominat startul reprizei a doua. Cu toate acestea, egipteanul Trezeguet a fost aproape de gol (57). Ali Gabr a intervenit salvator în faţa unui atacant saudit (61), iar veteranul El Hadary s-a evidenţiat din nou la lovitura de cap a lui Hussain Al-Moqahwi (69).

Când trecuse ceva mai mult de oră de joc, echipa asiatică avea o posesie de 66%. Deloc surprinzător, saudiţii au avut mai multe acţiuni decât în precedentele lor două meciuri (0-5 cu Rusia şi 0-1 cu Uruguay). Egiptul a început să fie mai prezent în joc către minutul 70, dar nu a avut ocazii clare. Salem Al-Dawsari a adus o victorie meritată a echipei sale, după o acţiune prelungită, în minutul 90+5.

După acest rezultat, Arabia Saudită a acumulat 3 puncte şi a încheiat grupa pe locul 3. Egiptul este codaşa grupei, fără niciun punct. Partida a însemnat duelul dintre doi tehnicieni argentinieni, Hector Cuper, selecţionerul Egiptului, şi Juan Antonio Pizzi, omologul său de pe banca saudită. Egiptul nu a trecut niciodată de primul tur sau de faza grupelor la Cupa Mondială. Arabia Saudită a ieşit o singură dată din grupe, la prima sa participare, în 1994. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri